Numărul proiectelor de investiţii străine directe (ISD) aproape s-a injumătăţit anul trecut în România, în timp ce volumul locurilor de muncă nou-create a scăzut cu 44%, conform unui studiu dat publicităţii de Ernst & Young.
România a înregistrat în 2009 o scădere cu 48% a numărului proiectelor de investiţii străine directe (ISD), şi o decelerare cu 44% a procesului de creare de locuri de muncă, faţă de anul 2008, conform studiului.
“România a atras 75 de proiecte de investiţii străine directe, reprezentând 2% din totalul de proiecte din Europa, şi a generat 6.384 de noi locuri de muncă, sau 5% din totalul european”, susţine studiul Ernst & Young pentru 2009. În 2008, în România au fost create 11.403 noi locuri de muncă, prin intermediul a 145 de proiecte ISD. Astfel, în 2009 România ocupa poziţia a şaptea în clasamentul european al creării locurilor de muncă şi, respectiv, locul al 11-lea după cota de piaţă deţinută în volumul total al ISD.
În pofida scăderii abrupte a numărului de proiecte şi a locurilor de muncă create, investitorii au considerat România foarte atractivă pentru proiecte industriale, iar în 2009 au fost investite aici aproximativ 7 procente din totalul european al proiectelor industriale.
În 2009, şi volumul ISD în România s-a redus tot cu 48,4% faţă de 2008, până la 4,899 miliarde euro, conform statisticilor băncii naţionale. Investiţiile au finanţat deficitul de cont curent în proporţie de 96,9%, anul trecut. Creditele intra-grup au reprezentat 37,4% din volumul ISD, însumând 1,834 miliarde euro, iar participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, 62,6%, respectiv 3,065 miliarde euro, în 2009, conform BNR.
Studiul Atractivităţii Investiţionale a Europei din 2010, dat publicităţii de Ernst & Young, se bazează pe informaţiile din baza de date European Investment Monitor (EIM) a Ernst & Young. Această bază de date unică centralizează proiecte de investiţii străine directe care au dus la crearea de noi facilităţi şi/sau de noi locuri de muncă. EIM exclude investiţiile de portofoliu, fuziunile şi achiziţiile şi evidenţiază situaţia reală a investiţiilor străine din sectorul de producţie şi din servicii, realizate pe continent. Atractivitatea unui amplasament de investiţii reprezintă o combinaţie între imaginea, încrederea investitorilor şi modul în care aceştia percep capacitatea unei ţări sau a unei regiuni de a oferi cele mai competitive avantaje pentru ISD.
Cercetările de teren au fost efectuate de Institutul CSA în perioada ianuarie-februarie 2010, prin intermediul unor interviuri realizate prin telefon, în baza unui grup reprezentativ format din 814 factori decizionali internaţionali, potrivit Ernst & Young.
Ernst & Young este una dintre cele mai mari companii la nivel mondial în domeniul serviciilor de audit financiar, consultanţei fiscale şi consultanţei în tranzacţii, având peste 144.000 de angajaţi în întreaga lume. Ernst & Young, una din cele patru mari companii de consultanţă din lume (aşa-numitul “Big Four”) are 450 de angajaţi în România, şi birouri în Bucureşti, Cluj şi Timişoara.
Sursa: NewsIn
Cuvinte cheie pentru articol:
investitii straine directeproiect investitii straine directeinvestitii straine in romania studiu de cazproiect investitii directeproiect investitii straine din 1990-2010caz investitiiproiecte de investitii directe in romaniaProiectele de investi?ii str?ine directe în România cu 48% mai pu?ine în 2009 potrivit Ernst&Youngstudiu de caz investitie straina in romaniastudiu de caz isd in romaniaisd locuri de munca 2010isd bucurestiinvestitiile straine directe in romania studiu de cazinvestitii straine directe studiu de cazinvestitii straine directe in romania licentainvestitii straine directe in romania 2010investitii cu pauloniainvestitie straina studiu de cazinvestiti straine directe in romania studiu de cazcrearea locurilor de munca prin isdstudiu de caz proiecte de isdArticole pe acelasi subiect
Investiţiile străine directe au crescut de 7,7 ori în ianuarie, la 240 milioane euro
Investiţiile străine directe în România au crescut de 7,7 ori în prima lună din acest an, la 240 milioane euro, faţă de ianuarie 2010, deficitul de cont curent fiind...
România ar putea beneficia din nou de aporturile de investiţii străine directe-raport Erste Group
România ar putea beneficia din nou de aporturile de investiţii străine directe (ISD) în domenii precum bunurile industriale, agricultura şi industria alimentară, sectorul IT&C şi cel al energiei regenerabile,...
Investiţiile străine directe s-au redus cu 50% în primele 10 luni
Investiţiile străine directe au scăzut aproape la jumătate în primele zece luni din 2010, comparativ cu acelaşi interval al anului trecut. Potrivit unei analize a Băncii Naţionale Române (BNR),...
O treime din investiţiile străine directe până la finalul lui 2010 vizau industria prelucrătoare
Industria prelucrătoare a atras aproape o treime (32%) din totalul investiţiilor străine directe derulate la finalul lui 2010, urmată de intermedierile financiare şi asigurările (19,1%) şi de comerţul cu...
Nivelul tot mai scăzut al investiţiilor străine directe depreciază puternic moneda naţională
Cursul afişat de Banca Naţională a României pe 19 martie arată că euro a ajuns la un nou nivel istoric în raport cu moneda naţională, respectiv 4.3794 lei pentru...







