Companiile s-au concentrat pe activităţile de training şi managementul performanţei, potrivit unui studiu întreprins de HR Club şi Daedalus Millward Brown şi în perioada decembrie 2011- ianuarie 2012. De altfel, în trimestrul trei a anului trecut, şi bugetele firmelor dedicate activităţilor de instruire şi dezvoltare au crescut în comparaţie cu acelaşi interval din 2010.
“Pentru 6 companii din 10, bugetul mediu de instruire per angajat este mai mic de 200 de euro.
Training-urile interne şi externe au rămas cele mai utilizate metode de instruire de către companii, însă se remarcă o diferenţiere clară între orientarea către abilitățile de tip hardskills – abilități tehnice (55%) şi cele softskills – cum ar fi cele de comunicare (74%). Anul acesta, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, companiile au avut tendinţa de a investi mai mult în programele de coaching şi mentoring pentru dezvoltarea managementului de de vârf şi a managementului de linie.”, menţionează reprezentanţii HR Club.
Dacă în anul 2010 doar 49% dintre companii erau orientate către managementul performanţei, numărul acestora a crescut simţitor şi a ajuns la 68%.
Sondajul citat mai arătă că tot mai mulţi specialişti sunt recrutaţi prin intermediul târgurilor de joburi, această fiind o resursă externă tot mai utilizată de angajatori. La sfârşitul anului trecut, 18 dintre companii au apelat la recrutarea prin târguri specializate.
Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 130 de respondenţi, practicieni de resurse umane şi reprezentanţi ai managementului de vârf din companii naţionale şi multinaţionale din România, membre HR Club.
Articole pe acelasi subiect
Olteanu (BNR): Managementul privat la companiile de stat trebuie să aibă libertate de decizie
Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Bogdan Olteanu, consideră că managementul privat la companiile de stat trebuie să beneficieze de libertate de decizie şi să nu ceară acordul ministrului...
Min. Economiei analizează trei oferte pentru stabilirea consultantului privind managementul privat
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a primit marţi cinci oferte pentru serviciile de consultanţă în recrutarea de personal de conducere la companiile cu capital majoritar de...
Guvernul reglementează prin OUG managementul privat în companiile de stat
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat miercuri adoptarea în Guvern a unei ordonanţe de urgenţă prin care companiile de stat cu o cifră de afaceri de peste un miliard...
Companiile nu acordă suficientă atenţie îndeplinirii obligatiilor declarative financiare, este concluzia unui sondaj publicat recent de KPMG International intitulat “Studiu comparativ in materie de TVA pentru anul 2012”. Cu...
Min. Economiei: Companiile monitorizate au avut pierderi mai mici cu 50% în primele nouă luni
Companiile din portofoliul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) monitorizate de FMI şi-au redus arieratele, au înregistrat pierderi mai mici cu 50% în primele 9 luni ale...







