Flash Feed Scroll Reader
Instituții publice și organizații locale analizează, printr-un proiect european,  calitatea vieții clujenilor

Instituții publice și organizații locale analizează, printr-un proiect european, calitatea vieții clujenilor

Grupul Local de Acțiune (GLA) de la Cluj, format din 17 reprezentanți ai instituțiilor publice și organizațiilor locale, va intervieva 300 de clujeni pentru a vedea care este nivelul bunăstării locuitorilor orașului. Astfel, în urma celei de-a doua întruniri, susținută pe 30 august, GLA Cluj  a stabilit metoda prin care va studia informațiile privitoare la standardele de trai ale cetățenilor.

Prin urmare, membrii grupului vor vorbi cu oameni proveniți din diferite medii sociale și vor afla care sunt problemele reale cu care  ei se confruntă, nu cele care transpar din documentele oficiale. De altfel, fiecare dintre organizațiile care fac parte din GLA are rolul să identifice anumite categorii sociale și să observe, în urma dialogului cu acești subiecți, aspecte relevante  pentru societatea clujeană.

Această cercetare va dura șase luni, iar datele obținute vor fi folosite la alcătuirea Planului Local de Acțiune. Ca atare, acest plan are ca scop să formuleze strategii de incluziune socială. Pentru ca fiecare om, indiferent de starea sa materială, să simtă că aparține comunității. Constituirea grupului și a planului de acțiune sunt pași ai proiectului Rolul Dialogului Social în Promovarea Incluziunii Sociale Active. Proiectul este cofinanțat de Fondul Social European și este implementat în plan național de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare.

Totodată, în cadrul aceleași întâlniri, reprezentanții au ales secretariatul GLA Cluj, constituit din: Carmen Ciornei, responsabilă în domeniul instituțiilor publice, Ioan Constantinescu și Beatrix Cociuba, responsabili Camera de Comerț și Idustrie Cluj, Adrian Coroian, responsabil în domeniul antreprenoriatului, Alina Lobonț, responsabilă în domeniul sindicatelor și Cristina Grigore, responsabilă în domeniul ONG.

Coordonatorul local al proiectului pentru Cluj este Ana Ludușan (telefon: 0756081959, mail: ana.ludusan@cries.ro)

Cuvinte cheie pentru articol:

ana ludusan

Publicat in sectiunea : CCICJ, Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

Departamentul Resurse Umane şi Formare Profesională al Camerei de Comerţ  şi  Industrie  Cluj vă invită să vă perfecţionaţi în următoarele domenii

Departamentul Resurse Umane şi Formare Profesională al Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj vă invită să vă perfecţionaţi în următoarele domenii

RELAŢIA EFICIENTĂ CU CLIENŢII

Perioada: 7 septembrie – 8  septembrie 2011, orele 16,00 – 20,00

Tematica: Atitudinea în relaţiile cu clienţii. Ce vrea şi ce nevoi are clientul. Cunoaşterea profilului clienţilor. Gestionarea clienţilor dificili. Strategii de relaţionare cu clienţii. Gestionarea reclamaţiilor. Crosseling.

Taxa de înscriere: 250 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 275 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Data limită de înscriere: 6 septembrie 2011

COMUNICAREA ÎN AFACERI

Perioada: 14  septembrie – 15 septembrie 2011, orele 16,00 – 20,00

Curs de perfecţionare autorizat

Tematica: Procesul comunicării. Comunicarea activă. Critica versus feedback. Interpretarea mesajelor verbale şi nonverbale. Managementul conflictelor. Comunicare orală. Comunicare scrisă.

Taxa de înscriere: 250 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 275 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Data limită de înscriere: 13 septembrie 2011

DOCUMENTAŢIA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII

Perioada: 22 septembrie 2011, orele 15,00 – 20,00

Se adresează managerilor, şefilor de departamente, tuturor celor interesaţi.

Tematica: Conştientizarea importanţei documentaţiei smc. Se ştie că nu e uşor să se formeze o documentaţie corespunzătoare într-un sistem de management al calităţii.Paşii necesari pentru a avea o documentaţie eficientă şi nu sperietoare într-un sistem de management al calităţii.

Taxa de înscriere: 60 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 66 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Data limită de înscriere: 21 septembrie 2011

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Curs de specializare

Condiţii de participare:

Studii Superioare

Perioada: 27 septembrie – 25 octombrie 2011 orele 16,00 – 20,00

Tematica: Consilierea celorlalţi manageri în probleme de resurse umane. Coordonarea desfăşurării activităţilor de resurse umane.Coordonarea elaborării politicilor şi programelor de resurse umane. Coordonarea personalului din departamentul de resurse umane. Elaborarea strategiei de resurse umane. Monitorizarea costurilor de personal. Monitorizarea sistemului de relaţii de muncă al organizaţiei. Organizarea activităţii departamentului de resurse umane. Reprezentarea compartimentului de resurse umane.

Taxa de înscriere: 900 lei/participant (preţul include TVA).

Data limită de înscriere: 26 septembrie 2011

Adresa – str.Horea nr.3, et.III, cam.302,  tel:0364-730989,

Persoană de contact  - Aurelia Reut

Publicat in sectiunea : CCICJ, Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

Targul AGROBIHOR 2011

Targul AGROBIHOR 2011

CONSILIUL JUDETEAN BIHOR SI CAMERA AGRICOLA JUDETEANA BIHOR va invita sa prezentati oferta de produse si servicii a firmei Dumneavoastra in cadrul Targului FERMIERILOR BIHORENI „ AGROBIHOR 2011”

Editia :  a III – a

Perioada : 2 – 4 septembrie 2011

Locul : ERA SHOPPING PARK ( Calea Aradului nr.62 )

Suprafata : 20.000 mp

Va invitam sa participati la acest targ avand ca argumente :

-       Locatia este una foarte  buna – la intersectia soselei europene catre Arad, Bors,Cluj – zona comerciala a orasului

-       La editia precedenta au participat 50 de firme din tara si strainatate si targul a fost vizitat de un numar de 10.000 vizitatori

-       In judetul Bihor sunt fermieri dornici de performanta lucru realizabil doar cu o tehnica agricola moderna si cele mai bune imputuri .

-       Asociatiile crescatorilor de animale vor fi prezente si ele la targ , fiind expuse taurine – rasa de lapte ,mixte, de carne, ovine si cabaline. De asemenea vor fi prezente si animale de hobby

-       Aceasta euroregiune este o zona cu o dinamica economica ridicata , iar importanta economica si potentialul ei agroalimentar sunt argumente de interes pentru toate firmele din domeniu .

In calitate de organizatori va vom pune la dispozitie toate facilitatile , cum ar fi:

-       Platforma betonata

-       Spatiu interior

-       Sala de conferinta cu 50 locuri cu toate dotarile multimedia necesare.

-       Parcari , rampa de descarcare, macara.

-       Vom mediatiza evenimentul la nivel national si euroregional.

In caliate de expozanti va rugam sa rezervati din timp un stand in cadrul targului .

Plata contractului se va face pana la 25 august 2011.

Cuvinte cheie pentru articol:

targuri agroalimentare bihor

Publicat in sectiunea : Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

Departamentul Resurse Umane şi Formare Profesională al Camerei de Comerţ  şi  Industrie  Cluj vă invită să vă perfecţionaţi în următoarele domenii

Departamentul Resurse Umane şi Formare Profesională al Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj vă invită să vă perfecţionaţi în următoarele domenii

Managementul proactiv al resurselor financiare ale afacerii

Perioada: 2 august – 4  august 2011, orele 16,00 – 20,00

Curs de perfecţionare autorizat

Tematica: Măsurarea stabilităţii financiare. Diagnosticul stabilităţii financiare. Identificarea oportunităţilor de finanţare. Planificarea pentru stabilitate financiară.

Taxa de înscriere: 300 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 330 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Data limită de înscriere: 1 august 2011

Iniţiere în contabilitate pentru manageri

Perioada:  10 august – 11 august 2011, orele 16,00 – 20,00

Tematica:  Legea contabilitatii nr.82/1991, republicată si modificată. Reglementari contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitătilor Economice Europene. Aria de aplicabilitate şi metode de raportare. Patrimoniul agentilor economici, obiect de studiu a contabilitătii. Structura patrimoniului agentilor economici.Situatiile financiare anuale. Formatul si continutul bilantului contabil. Continutul economic, functia contabilă şi importanţa conturilor din planul de conturi general aprobat prin Ordinul M.F.P. 3055/2009. Structura veniturilor şi cheltuielilor agentilor economici. Cifra de afaceri (definire si structura acesteia). Impozite, taxe si contribuţii datorate de agentii economici.Structura impozitelor si taxelor datorate de agentii economici. Contributii si taxe aferente salariilor. Termene de raportare si plată a impozitelor, contribuţiilor şi taxelor. Taxa pe valoarea adaugată (definire, faptul generator-exigibilitatea-tva, platitori de tva). Intrebări si raspunsuri.

Taxa de înscriere: 200 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 220 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Data limită de înscriere: 9 august 2011

Elaborarea strategiilor de marketing

Perioada: 17 august – 19  august 2011, orele 16,00 – 20,00

Tematica: Teoria şi practica elaborării unei strategii de marketing eficientă pentru firmă. Punctele cheie ale elaborării strategiilor de marketing, componenţa şi conducerea echipei de planificare, capcanele care duc la un eşec sigur. Etapele prin care ajungem la rezultatele dorite şi modul de implementare a planului prin programe de marketing. Scurtele prezentări teoretice vor fi urmate de activităţi practice apelîndu-se la jocuri situaţionale şi lucrul în echipă, pentru a fixa mai bine cunoştinţele dobândite.

Taxa de înscriere: 200 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 220 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Data limită de înscriere: 16 august 2011

Conducerea echipelor

Perioada: 23 august – 25 august  2011 orele 16,00 – 20,00

Tematica: Definirea echipelor. Cum se construiesc echipele. Ce distruge o echipă. Eficienţa echipei. Dinamica internă a echipei. Gestionarea emoţiilor echipei. Metode şi sisteme de motivare a echipei.

Taxa de înscriere: 300 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 330 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Data limită de înscriere: 22 august 2011

Adresa: str.Horea nr.3, et.III, cam.302, tel:0364-730989,

Persoană de contact – Aurelia Reut

Cuvinte cheie pentru articol:

oportunitati departamentul resursele umane

Publicat in sectiunea : CCICJ, Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

Departamentul Resurse Umane şi Formare Profesională al Camerei de Comerţ  şi  Industrie  Cluj vă invită să vă perfecţionaţi în următoarele domenii

Departamentul Resurse Umane şi Formare Profesională al Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj vă invită să vă perfecţionaţi în următoarele domenii

Managementul proceselor: noţiuni de bază

Perioada: 7 iulie 2011, orele 15,00 – 20,00

Se adresează managerilor, şefilor de departamente, tuturor celor interesaţi.

Tematica: Introducere. Prezentarea pe scurt a standardului ISO 9001 : 2000. Definiţie. Detalii. PDCA. Peisajul de procese. Fazele în managementul proceselor. Diagrama Ishikawa (7M). Exerciţiu, discuţii.

Taxa de înscriere: 65 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 72 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Data limită de înscriere: 6 iulie 2011

Iniţiere în contabilitate pentru manageri

Perioada:  13 iulie – 14 iulie 2011, orele 16,00 – 20,00

Tematica:  Legea contabilitatii nr.82/1991, republicată si modificată. Reglementari contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitătilor Economice Europene. Aria de aplicabilitate şi metode de raportare. Patrimoniul agentilor economici, obiect de studiu a contabilitătii. Structura patrimoniului agentilor economici.Situatiile financiare anuale. Formatul si continutul bilantului contabil. Continutul economic, functia contabilă şi importanţa conturilor din planul de conturi general aprobat prin Ordinul M.F.P. 3055/2009. Structura veniturilor şi cheltuielilor agentilor economici. Cifra de afaceri (definire si structura acesteia). Impozite, taxe si contribuţii datorate de agentii economici.Structura impozitelor si taxelor datorate de agentii economici. Contributii si taxe aferente salariilor. Termene de raportare si plată a impozitelor, contribuţiilor şi taxelor. Taxa pe valoarea adaugată (definire, faptul generator-exigibilitatea-tva, platitori de tva). Intrebări si raspunsuri.

Loc de desfăşurare: CCI Cluj, Str Horea  nr.3, et.III, cam.303.

Taxa de înscriere: 200 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 220 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Informaţii şi înscrieri: la sediul CCI Cluj,  cam 302,  tel: 0364 730 989 fax: 0364 730991

Data limită de înscriere: 12 iulie 2011

Formator

Curs de perfecţionare autorizat

Perioada: 19 iulie – 11 august 2011, orele 16,00 – 20,00 în zilele de marţi şi joi.

Tematica: Pregătirea formării. Realizarea activităţilor de formare. Evaluare. Aplicarea metodelor şi tehnicilor speciale de formare. Marketingul formării. Proiectarea programelor de formare. Organizarea programelor şi a stagiilor de formare. Evaluarea, revizuirea şi asigurarea calităţii programelor şi a stagiilor de formare.

Loc de desfăşurare: CCI Cluj, Str Horea  nr.3, et.III, cam.303.

Taxa de înscriere: 800 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 880 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Informaţii şi înscrieri: la sediul CCI Cluj,  cam 302,  tel: 0364 730 989 fax: 0364 730991

Data limită de înscriere: 18 iulie 2011

Marketingul afacerii

Curs de perfecţionare autorizat

26 iulie  – 27  iulie 2011, orele 16,00 – 20,00

Tematica:Politica de produs. Politica de distribuţie. Politica de preţ. Politica de comunicaţii.Organizarea activităţii de marketing. Eficienţa marketingului. Decizii de marketing. Marketing neconvenţional. Planul de marketing.

Taxa de înscriere: 250 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 275 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Data limită de înscriere: 25 iulie 2011

Adresa: str.Horea nr.3, et.III, cam.302,  tel:0364-730989,

Persoană de contact – Aurelia Reut

Cuvinte cheie pentru articol:

definitie cifra de afaceri ordin 3055departament secretariateureko sector 1gazeta afacerilor rapide imobiliareprognoza franc elvetian 2013resurselor umane în comer?

Publicat in sectiunea : CCICJ, Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

Departamentul Resurse Umane şi Formare Profesională al Camerei de Comerţ  şi  Industrie  Cluj vă invită să vă perfecţionaţi în următoarele domenii:

Departamentul Resurse Umane şi Formare Profesională al Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj vă invită să vă perfecţionaţi în următoarele domenii:

CURS DE SECRETARIAT

4  mai – 6  mai 2011, orele 16,00 – 20,00

Tematica: Cunoştinţe administrative de bază (scrisori, documente, contracte, procese verbale etc.). Gestionarea documentelor. Gestionarea electronică a documentelor. Calculatorul. Telefonul. Telefax. Reguli în exercitarea funcţiei de secretar. Protocol. Cunoştinţe etice în munca de secretariat.

Taxa de înscriere: 240 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 264 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Data limită de înscriere: 3 mai 2011

STABILIREA CRITERIILOR DE EVALUARE  PROFESIONALĂ

A ANGAJAŢILOR

11 mai 2011, orele 16,00 – 20,00

Tematica: Stabilirea criteriilor de evaluare a activităţii profesionale în contractul individual de muncă. Includerea criteriilor şi procedurilor de evaluare profesională a salariaţilor în Regulamentul intern. Criteriile de performanţă şi efectele pozitive pe care le au în managementul resurselor umane. Elaborarea criteriilor de performanţă(analiza postului;elaborarea catalogului de competenţe; tipologia criteriilor de performanţă; stabilirea criteriilor de performanţă).Stabilirea în practică a criteriilor de performanţă (integrarea la locul de muncă; evaluarea performanţei; formarea personalului; dezvoltarea carierei).

Taxa de înscriere: 240 lei + TVA/participant.

Data limită de înscriere: 10 mai 2011

COMUNICAREA ÎN AFACERI

18  mai – 19 mai 2011, orele 16,00 – 20,00

Curs de perfecţionare autorizat

Tematica: Procesul comunicării. Comunicarea activă. Critica versus feedback. Interpretarea mesajelor verbale şi nonverbale. Managementul conflictelor. Comunicare orală. Comunicare scrisă.

Taxa de înscriere: 250 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 275 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Data limită de înscriere: 17 mai 2011

Elaborarea strategiilor de marketing

24 mai – 26  mai 2011, ora 16,00 – 20,00

Tematica: Teoria şi practica elaborării unei strategii de marketing eficientă pentru firmă. Punctele cheie ale elaborării strategiilor de marketing, componenţa şi conducerea echipei de planificare, capcanele care duc la un eşec sigur. Etapele prin care ajungem la rezultatele dorite şi modul de implementare a planului prin programe de marketing. Scurtele prezentări teoretice vor fi urmate de activităţi practice apelîndu-se la jocuri situaţionale şi lucrul în echipă, pentru a fixa mai bine cunoştinţele dobândite.

Taxa de înscriere: 200 lei/participant (preţul include TVA) – pentru membri CCI Cluj; 220 lei/participant (preţul include TVA) – pentru nemembri.

Data limită de înscriere: 23 mai 2011

Adresa: str.Horea nr.3, et.III, cam.302,  tel:0364-730989,

Persoana de contact – Aurelia Reut

Cuvinte cheie pentru articol:

criterii de performanta profesionalacriterii de performanta MODELmodel criterii de evaluare a activitatii profesionalecriterii de performanta 2011model criterii de performanta 2011criterii de performanta profesionala 2011criteriile si procedurile de evaluare profesionala a salariatilorregulament intern comert 2011Stabilirea criteriilor de performantamodel criterii de performantaregulament intern criterii de performantacriterii de performanta exemplemodel de stabilire criterii de performantatipologii umane

Publicat in sectiunea : CCICJ, Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

Oportunitati de afaceri

Oportunitati de afaceri

In Taiwan vor avea loc o serie de intalniri de afaceri de promovare a achizitiilor. Aceste vor fi organizate special pentru firmele cu experienta in domeniul licitatiilor publice in Romania, cu o posibila cifra de achizitie din Taiwan de peste 1.000.000 USD.

Evenimentul va oferi participantilor mai multe oportunitati de colaborare directa cu producatori/furnizori taiwanezi.

Firmele interesate vor beneficia de decontarea integrala a biletului de avion, clasa economic, si cazare in Taipei, doua nopti, pentru un reprezentant al firmei.

Taitra va organiza intalniri bilaterale de afaceri cu potentiali furnizori taiwanezi in Taipei conform solicitarilor dvs., oferindu-va posibilitatea alegerii perioadei de deplasare in Taiwan.

Sesiunile intalnirilor de afaceri vor fi organizate astfel:

A. Intalnirile vor fi segmentate pe diferite industrii/componente

B. Firmele vor fi programate pentru intalnirile bilaterale in functie de solicitarile de achizitii.

Informatii suplimentare legate de eveniment se pot obtine la nr. de tel: 021 311 9971/2/3

fax: 021 311 99 74

Persoana de contact: Catalina Butincu

Publicat in sectiunea : Afaceri, Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

Camera de Comert a Nordului si Ministerul dezvoltarii economice a regiunii Murmansk/Rusia cauta parteneri in Romania

Camera de Comert a Nordului si Ministerul dezvoltarii economice a regiunii Murmansk/Rusia cauta parteneri in Romania

Camera de Comert si Industrie Romano-Rusa impreuna cu Camera de Comert  si Industrie a Nordului /Murmansk si Ministerul Dezvoltarii Economice a Regiunii Murmansk/Federatia Rusa va invita sa participati la proiectul de atragere de parteneri si investitori in sectorul intreprinderilor mici si mijlocii din Regiunea Murmansk.

Scopul proiectului este acela de a stabili relatii de cooperare, reciproc  avantajoase, cu parteneri potentiali din Romania, in domeniul dezvoltarii si implementarii de noi tehnologii in sectorul industrial si in sectoarele de servicii,  pentru crearea de noi IMM-uri  care sa utilizeze in productie cele mai noi tehnologii.

Domeniile de interes sunt urmatoarele: petrol si gaze, transport, energie electrica, constructii, pescuit, minerit, gospodarie comunala, consultanta si engineering.

Ofertele celor ce doresc sa ia parte la acest proiect vor fi adunate intr-un catalog de prezentare.

Firmele inscrise in catalog vor beneficia de asistenta acordata de Camera de Comert si Industrie a Nordului/Murmansk si de Ministerul Dezvoltarii Economice a Regiunii Murmansk,  respectiv  colectarea si transmiterea de oferte de colaborare ale firmelor din Murmansk in conformitate cu cele inscrise de firmele romanesti in formularul de inscriere in catalog, transmiterea de informatii de tipul indrumar de afaceri in regiunea Murmansk, organizarea de contacte bilaterale directe intre firmele din regiune si firmele romanesti, furnizarea de informatii referitoare la facilitatile oferite de parcurile industriale din Murmansk si asupra sprijinului  acordat de guvernul local rezidentilor acestor parcuri industriale.

Formularele se depun la sediul  CCI Romano-Rusa pana la data de 28.02.2011

Taxa de inscriere in catalog este de 400 lei, membri CCIRR beneficiaza de o reducere de 50%.

Mai multe informatii referitoare la inscrierea in catalog puteti obtine la urmatoarele adrese de e-mail: sgccirr@gmail.com, andreeaccirr@gmail.com

Persoana de contact: Andreea Mereuta

Publicat in sectiunea : Afaceri, Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

Oportunitati de afaceri

Oportunitati de afaceri

SC SERVELECT SRL cu sediul in Cluj Napoca,  REDUCE GARANTAT COSTURILE electrice si termice la marii consumatori industriali de energie.

SERVELECT, realizeaza activitati de audit energetic complex (autorizat ANRE), bilanturi energetice si implementeaza masurile ce conduc la reducerea costurilor energetice.

Economiile de energie obtinute, se estimeaza intr-un palier de 30-50 % din totalul facturii energetice.

Masurile de eficienta aplicate, se garanteaza prin contract.

Informatii suplimentare, se pot obtine la sediul firmei: strada Teleorman nr. 33 la tel: 0364 730808 pe info@servelect.ro sau accesand: www.servelect.ro

Cuvinte cheie pentru articol:

oportunitati de afaceri 2011afaceri 2011paulownia romania sc servelect srl clujservelect

Publicat in sectiunea : Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

Camera de Comerţ şi Industrie Cluj investeşte în oameni

Camera de Comerţ şi Industrie Cluj investeşte în oameni

INVESTEŞTE ÎN OAMENI !

Fondul Social European

Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară: 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”

Domeniul major de intervenţie: 5.1 „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”

Contract nr: POSDRU/104/5.1/G/80609

Titlul proiectului: „Orientarea, consilierea şi facilitarea integrării pe piaţa muncii a şomerilor tineri şi de lungă durată din judeţul Cluj (O.C.U.P)”

Beneficiar: Camera de Comerţ şi Industrie Cluj

24.01.2011

CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE CLUJ INVESTEŞTE ÎN OAMENI

Camera de Comerţ şi Industrie Cluj în parteneriat cu Asociaţia Caritas Eparhial Greco-Catolic, Tils Romania şi IF Italia Forma lansează proiectul “Orientarea, consilierea şi facilitarea integrării pe piaţa muncii a şomerilor tineri şi de lungă durată din judeţul Cluj” (O.C.U.P).

Cele patru organizaţii au decis să lucreze împreună deoarece deţin mix-ul ideal de competenţe pentru a se implica şi contribui activ la dezvoltarea economică şi socială a judeţului Cluj. Conştientizând necesitatea îmbunătăţirii şi creşterii eficacităţii serviciilor de consiliere în carieră, orientare şi formare profesională pentru şomeri şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi considerând că pot crea acele pârghii, care să faciliteze angajarea acestor persoane, Camera de Comerţ şi Industrie (CCICJ) şi partenerii au accesat o finanţare nerambursabilă în valoare de 2.088.001,87 milioane lei prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, axa prioritară 5, domeniul major de intervenţie 5.1.

Rezultatele anticipate în urma implementării proiectului sunt:

-       150 persoane vor beneficia de consiliere, orientare şi medierea accesului pe piaţa muncii în cadrul Centrului nou înfiinţat;

-       120 de persoane vor participa la programe de instruire profesională, dintre care 60 vor urma cursuri de specializare/perfecţionare, iar restul cursuri de calificare;

-       25 de persoane vor fi instruite pentru dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale;

-       24 de participanţi îşi vor găsi locuri de muncă prin intermediul proiectului;

-       15 persoane vor demara propria afacere sau vor deveni liber profesionişti ca urmare a proiectului;

-       3 câştigători ai concursului de planuri de afaceri vor primi consultanţă pentru iniţierea activităţii;

-       se va realiza un portal interactiv al Centrului cu aplicaţii conforme cu nevoile grupului ţintă şi o bază de date cu locuri de muncă disponibile;

-       vor fi organizate 3 seminarii pentru promovarea măsurilor active de ocupare la Turda, Dej şi Cluj-Napoca şi 2 târguri de locuri de muncă cu peste 150 de participanţi fiecare;

-       vor fi organizate 48 de job club-uri;

-       vor fi organizate 8 cursuri certificate CNFPA: 4 de specializare şi 4 de calificare.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să îl contactaţi pe domnul Horea Cămărăşan, expert în comunicare, la telefon 0364/730.984 sau pe e-mail – horea@ccicj.ro.

MANAGER PROIECT

ELISABETA DUMITRESCU

Cuvinte cheie pentru articol:

cursuri de calificare cluj 2011investeste in oameni 2011camera de comert si medierearezultate anticipate pentru un proiect eoliene

Publicat in sectiunea : CCICJ, Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

SIMAC – TANNING TECH 2010

SIMAC – TANNING TECH 2010

ASSOMAC – Asociaţia Naţională a producătorilor italieni de maşini pentru încălţăminte, marochinărie şi tăbăcărie, organizează la Bologna, în perioada 12-14 octombrie 2010 cele două manifestări internaţionale tradiţionale:

- SIMAC, cea mai inportantă manifestare expoziţională în sectorul de maşini şi tehnologii pentru încălţăminte, marochinărie şi confecţii din piele;

- TANNING – TECH, salonul maşinilor şi tehnologiilor pentru tăbăcării;

Informaţii suplimentare pot fi obţinute accesând site-urile: www.simac-fair.it şi www.tanning-tech.it (sau http://fairs.assomac.it/index.php?name=formicula&form=0 unde, până la data de 15 septembrie 2010, este posibilă şi înregistrarea on-line a potenţialilor vizitatori).

Publicat in sectiunea : Afaceri, Economic - Financiar, Expozitii, Oportunitati0 Comentarii

Misiune EEFF in Cluj Napoca

Misiune EEFF in Cluj Napoca

Publicat in sectiunea : Afaceri, Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

O noua reuniune a Comitetului Consultativ pentru Accesul pe Piete

O noua reuniune a Comitetului Consultativ pentru Accesul pe Piete

Directia de relatii publice din cadrul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei informeaza ca la nivelul Comisiei Europene a fost constituit un Parteneriat de Acces pe Piete, care are ca punct central de abordare Comitetul Consultativ pentru Accesul pe Piete (MAAC), comitet in care Romania este membra cu drepturi depline.

Acest Comitet vizeaza mecanismele de sustinere a exportatorilor comunitari pe principalele piete tinta din afara UE: China, India, America Latina, Japonia.

Informatii suplimentare privind discutiile care au avut loc la reuniunea Comitetului Consultativ sus mentionat la data de 23 iunie 2010 pot fi obtinute accesandu-se urmatoarea adresa de e-mail: secam@ccir.ro.

Publicat in sectiunea : Afaceri, Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

Se cauta porumb furajer

Se cauta porumb furajer

Societate comerciala cauta furnizori foarte seriosi care pot asigura intre 10000 si 20000 de tone de porumb /luna.

Porumbul este furajer si trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici: umiditate 14,5% max., boabe distruse de caldura 1% max., total boabe distruse 7% max., proteine 8% minim, corpuri straine 2,5% basis, aflatoxina totala 20 PPB.

Conditia de livrare preferata este FOB. Nu este exclusa nici variant EXW.

Relatii suplimentare pot fi obtinute din partea d-lui Catalin Alexandru la adresa de e-mail: calexandru@lotusresources.com

Cuvinte cheie pentru articol:

porumbpaulownia caracteristiciforum porumb furajerporumb furajer

Publicat in sectiunea : Afaceri, Economic - Financiar, Oferte0 Comentarii

Soluţiile pe care le are  o companie care doreşte să îşi  recupereze debitele

Soluţiile pe care le are o companie care doreşte să îşi recupereze debitele

Ce soluţii are o companie care doreşte să îşi recupereze plata unei facturi?

Conform legislaţiei în vigoare o companie creditoare are ca variante:

  • Deschiderea unei proceduri de recuperare debite pe cale amiabilă
  • Deschiderea procedurii în instanţă împotriva firmei debitoare

După cât timp de la emiterea unei facturi o companie apelează la o firmă de recuperare a creanţelor?

Din experienţa Creditreform România, comportamentul creditorilor faţă de neplată se diferenţiază în funcţie de mărimea firmei creditoare şi politica de risk management precum şi de vechimea colaborării cu firma debitoare. În cadrul procedurilor de recuperare a creanţelor desfăşurate de compania noastră s-au putut identifica, încă de la sfârşitul anului 2008, blocaje financiare ale debitorilor datorate problemelor de lichiditate coroborate cu înăsprirea condiţiile de creditare. În acest sens, din ce în ce mai multe companii creditoare  transmit dosarele de recuperare debite către agenţiile de colectare cu întârzieri de plată mai mici de 90 de zile. De asemenea, CREDITREFORM ROMÂNIA derulează contracte importante cu companii din România de monitorizare a companiilor subiect şi a facturilor emise.

Printre avantajele recuperării creanţelor pe cale amiabilă se numără :

  • Evitarea căii judiciare de recuperare (extrem de greoaie, cu costuri mari) şi scurtarea termenelor de recuperare;
  • Costuri mici pentru preluarea cazului;
  • Comisionul de succes se aplică numai pentru suma recuperată;
  • Flexibilitate în stabilirea modalităţilor de recuperare: termene de plată convenabile părţilor, eşalonări de plată convenite cu  ambele părţi, rambursarea mărfii;
  • Stabilirea de comun acord cu creditorul a altor condiţii de rezolvare (compensare etc.).

Care sunt etapele de recuperarea plăţii unei facturi şi cât durează tot acest proces?

Pentru recuperarea debitelor Creditreform România aplică metode specifice, preluate de la partenerul său Creditreform Germania, prin care debitorii ajung în majoritatea cazurilor să îşi onoreze obligaţiile contractuale restante fără a se apela la calea judiciară.

Care sunt documentele necesare pentru a recupera plata unei facturi?

Documentaţia care susţine cazul de recuperare debite este atent analizată de către compania noastră şi, trebuie să conţină, de preferinţă, cât mai multe din următoarele documente: contract între cele două părţi; comanda, confirmarea comenzii; facturi semnate şi ştampilate; corespondenţă; avize, analize ale mărfii, etc; documente de transport (unde este aplicabil), etc

Pentru compania care trebuie să îşi recupereze creanţele care sunt costurile pentru această recuperare?

Preluarea cazurilor de către CREDITREFORM ROMÂNIA se face numai după o analiză atentă a debitorului pentru a se stabili în ce măsură societatea debitoare mai există (nu se află în lichidare sau în faliment) şi care sunt posibilităţile reale de recuperare a creanţelor pe cale amiabilă. Pentru debitorii din România analiza cade în sarcina Creditreform şi nu implică costuri suplimentare pentru client.

Costurile privind abordarea pe cale amiabilă a recuperării debitelor presupun: taxa de tratare 0 – pentru cazurile domestice; plata unui comision de succes stabilit în momentul semnării comenzii. Acest comision se aplică pe sumele efectiv recuperate şi se plateşte în momentul recuperării sumelor.

Din practică, de la ce sumă încep companiile să fie interesate de recuperarea creanţelor?

S-a observat, începând cu ultima decadă a anului trecut, o scădere a valorii debitelor pentru cazurile de colectare transmise către compania noastră, semn ca piaţa din România reacţionează la necesitatea de a apela la surse de externe performanţe şi mijloace moderne de recuperare a debitelor. În acest sens companiile creditoare aleg să îţi externalizeze cazurile de recuperare debite pornind de la debite mici de câteva sute de euro până la debite care depăşesc câteva sute de mii de euro.

În prezent, companiile din care domenii au cele mai mari dificultăţi în a-şi recupera valoarea facturilor emise şi care sunt consecinţele asupra activităţii lor?

Pentru cele mai multe companii, contextul actual economic înseamnă scăderea încasărilor, riscul intrării în blocaj financiar, identificarea unor surse alternative de finanţare sau, poate chiar intrarea în faliment. Numărul falimentelor la nivel naţional va înregistra un trend ascendent în 2010,  înregistrându-se un record în ceea ce priveşte numărul şi valoarea falimentelor.

Criza economică va spori numărul cazurilor de recuperare debite în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii, iar cele mai afectate sectoare vor fi cele de real estate, construcţii, distribuţie, industrie auto, logistică şi transporturi.

Despre Creditreform
Creditreform România este reprezentanţa în România a prestigioasei firme germane Creditreform, liderul european al pieţei informaţiilor de afaceri. Creditreform Germania a luat fiinţă în 1889 în Germania şi s-a dezvoltat devenind o organizaţie internaţională. În prezent, Asociaţia internaţională Creditreform dispune de una din cele mai mari bănci de date din Europa, are 179 birouri în întreaga lume şi peste 4500 angajaţi.

Creditreform Romania a luat fiinţă în 1991 şi este prima firmă privată care oferă clienţilor săi informaţii despre firme din România şi străinatate precum şi consultanţă în domeniul recuperării de debite.

În prezent, cu peste 17 ani de experienţă, cu o bază de date solidă, personal calificat şi utilizând know-how-ul partenerului nostru din Germania, am furnizat şi oferim clienţilor noştri interni şi externi următoarele servicii: rapoarte de bonitate, recuperări debite, servicii de marketing. Pentru date suplimentare, accesaţi www.creditreform.ro.

Contact:

PR Coordinator

Alexandra Popa:  0743 028 079

E-mail: alexandra.popa@creditreform.ro

Cuvinte cheie pentru articol:

recuperare creante firme din uealexandra popa creditreformce inseamna firma creditoaremodalitati de recuperare debitemodalitati recuperare debiteposibilitati pentru recuperarea creanteirecuperare creante cu germaniarecuperare creante germaniarecuperari creante germane oferte

Publicat in sectiunea : Afaceri, Economic - Financiar, Oferte0 Comentarii

Oportunităţi de afaceri

Oportunităţi de afaceri

Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, în colaborare cu centrul de afaceri CSI, au plăcerea să vă invite la simpozionul „Informare privind oportunităţile de afaceri pentru investitori români oferite la Forumul internaţional de investiţii de la Soci  - 2010”.

Simpozionul  va avea loc în data de 22 iunie a.c. cu începere de la ora 11.00 în incinta Clubului Oamenilor de afaceri „Dr. Augustin Raţiu” din Cluj Napoca, str. Horea nr. 3.

În cadrul acestui simpozion, participanţii vor primii informaţii în legătură cu  Forumul internaţional de la Soci din acest an, unde vor fi prezentate  oportunităţile de afaceri prilejuite de organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din anul 2014 în acest oraş.

La evenimentul de la Cluj Napoca vor participa din partea Ambasadei Federaţiei Ruse, Excelenţa Sa consilierul economic dl. Igor Sidorov, şeful secţiei de comerţ şi domnul Yury Matvezchuk  Secretarul I al Ambasadei.

Cuvinte cheie pentru articol:

oportunitati de afaceri 2011oportunitati de afaceri 2010oportunitati afaceri indoneziawww gazeta-afacerilor ro

Publicat in sectiunea : Afaceri, Economic - Financiar, Oportunitati0 Comentarii

Pagina 1 din 212

Formare mediatori

Media