Grupul Bosch va construi o fabrică în România pentru care a cerut facilităţi statului român


Grupul german Bosch are în plan construcţia unei fabrici în România, pentru care a cerut facilităţi statului român şi urmează să dea mai multe detalii la mijlocul acestui an, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, reprezentanta Grupului Bosch în România, Brigitte Eble.

„Este un proiect de tip green-field şi nu este o investiţie mică. Există o înţelegere cu Guvernul României, că vom face împreună o declaraţie pe acest subiect. Guvernul României are programe de susţinere a investiţiilor şi vom propune să ne sprijine cu astfel de facilităţi în vederea realizării proiectelor”, a precizat directorul general Robert Bosch SRL şi reprezentanta Grupului Bosch în România, Brigitte Eble.

Potrivit acesteia, Guvernul român va trebui să decidă dacă va susţine această investiţie, dacă proiectul va beneficia de aceste facilităţi.

„Atunci când vom primi ‘undă verde’ vom putea da mai multe detalii. La mijlocul anului sperăm să o anunţăm. Nu putem da acum mai multe informaţii”, a spus şeful Bosch pe România, Brigitte Eble.

Altfel, oficialul grupului german a adăugat că, în 2010, Bosch a fost cel mai mare furnizor de piese auto. „Nu există practic autovehicul în lume care să nu aibă incorporată o piesă Bosch”, a menţionat Eble.

Bosch estimează pentru acest an afaceri de 172 milioane euro în România, mai mari cu 7% faţă de cifra de afaceri înregistrată anul trecut, de 161 milioane euro, creştere dată în special de producţia de piese auto, potrivit şefului pe România, Brigitte Eble.

Anul trecut, cifra de afaceri realizată de companie, de 161 milioane euro, a fost cu 17% mai mare faţă de cea din 2009 şi a revenit astfel la nivelul din 2008.

„Cea mai bună evoluţie în 2010 a avut-o sectorul tehnologiei auto, care a reprezentat 55-60% din cifra de afaceri a companiei. (…) Ne-am atins obiectivele pentru 2010 şi am reuşit să avem o evoluţie pozitivă atât în plan internaţional, cât şi local”, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul general Robert Bosch SRL şi reprezentanta Grupului Bosch în România, Brigitte Eble.

Totodată, la sfârşitul anului 2010, numărul angajaţilor a ajuns la 1.150 de persoane, cu 200 mai mulţi decât în 2009, iar Bosch planifică şi anul acesta crearea de noi locuri de muncă în România. „Vom angaja 200-300 de persoane şi vom face în acest an investiţii în centrul de comunicare din Timişoara şi în extinderea centrului de la Blaj”, a afirmat şeful Bosch în România, Brigitte Eble.

Potrivit acesteia, anul trecut Bosch a cheltuit 94 milioane euro cu achiziţiile de echipamente de la furizori români, iar în 2011 se aşteaptă să cumpere de peste 100 milioane euro.

În ceea ce priveşte rezultatele la nivel global, cifra de afaceri a Grupului Bosch a crescut la nivel global cu 24%, atingând valoarea de 47,3 miliarde de euro şi depăşind cu circa un miliard de euro nivelul din 2007, de dinaintea crizei. Pentru acest an, grupul german estimează afaceri de 50 miliarde euro, pentru prima dată în istoria grupului.

În 2011, furnizorul de tehnologie şi servicii, planifică să investească peste 7 miliarde de euro pentru asigurarea dezvoltării sale viitoare. Din această sumă, peste 4 miliarde de euro sunt dedicaţi cercetării şi dezvoltării, iar circa 3 miliarde de euro vor fi investiţi în mijloace fixe. În 2010, bugetul alocat cercetării şi dezvoltării a fost de 3,8 miliarde de euro, iar investiţiile au totalizat 2,4 miliarde de euro.

Grupul Bosch activează în România din 1994. Acesta deţine patru companii în trei oraşe: Robert Bosch SRL (din 1994) şi BSH Electrocasnice SRL (din 1999) în Bucureşti, Bosch Rexroth SRL (din 2005) în Blaj şi Bosch Communication Center (din 2008) în Timişoara.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Bosch are circa 283.500 de angajaţi şi vânzări de aproximativ 47,3 miliarde de euro, în domeniile construcţiei de autovehicule, tehnologiei industriale, bunurilor de larg consum şi echipamentelor pentru construcţii. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele peste 300 de filiale şi companii regionale din peste 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, Bosch este reprezentată în aproximativ 150 de ţări.

În anul 2011, Bosch îşi sărbătoreşte cea de-a 125-a aniversare. Compania a fost înfiinţată la Stuttgart în 1886 de către Robert Bosch (1861-1942), cu denumirea „Atelier de mecanică fină şi electrotehnică”. Capitalul social al Robert Bosch GmbH este deţinut în proporţie de 92% de cǎtre Fundaţia Robert Bosch, o organizaţie caritabilă.

Sursa: NewsIn