Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

România va apela la experți internaționali pentru accesarea fondurilor europene

A- A A+
România va apela la experți internaționali pentru accesarea fondurilor europene

România va stabili o listă cu proiectele de investițiile cele mai importante, care va fi făcută publică, și va apela la experți internaționali sau români, aceștia urmând să contribuie la implementarea programelor operaționale, a declarat vineri comisarul european pentru politică regională.

Finanțarea experţilor urmează să se facă din fonduri structurale destinate pentru asistență tehnică.

„Am agreat să se stabilească o listă de proiecte prioritare, de interes pentru România, care sunt deja în plan, dar și cele care sunt în pregătire. (…) Am stabilit să existe un expert service, mai exact un grup de experți, pentru a contribui la implementarea proiectelor. Totodată, experții vor pregăti personalul pentru a căpăta experienţă în domeniu”, a declarat vineri comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, aflat în vizită la Bucureşti.

Lista de proiecte va fi publicată pe site-urile Ministerului Afacerilor Europene și DG Regio din cadrul CE.

„Va fi o singură persoană responsabilă de implementarea listei. Astfel, este o posibilitate pentru toată lumea pentru a vedea cum merg lucrurile”, a adăugat oficialul european.

Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, a precizat că el va fi cel responsabil cu implementarea listei. „Responsabilitatea mea ţine de coordonarea procesului de gestiune pe orizontală a fondurilor comunitare. Voi face acest lucru în strânsă cooperare cu colegii mei, ceilalţi miniştri”, a explicat Orban.

Ministrul de resort a apreciat că lista va asigura o transparenţă  pentru companiile care doresc să investească. „Pe listă vom trece nu numai proiectele deja contractate, ci şi proiectele care vor fi acoperite total sau parţial în viitoarea perspectivă bugetară, inclusiv cu termene de realizare şi responsabilităţi”, a mai spus Orban.

Comisarul european Hahn a mai precizat că experții  care vor fi aduși nu îi vor înlocui pe cei din structurile existente, ci scopul lor este să identifice unde sunt problemele și cum pot ajuta autoritățile în implementarea proiectelor. „Aceşti experţi, la cererea României, sub conducerea ministrului Orban, vor identifica lipsurile. Avem nevoie în mod special de experți care să ajute în implementarea proiectelor. Repet, problema este implementarea. Este bine să ai contracte,  dar nu e suficient. De exemplu, este bine să ai contracte pentru autostrăzi, dar este şi mai bine să ai autostrăzi. Deci trebuie să fie experți care să poată ajuta la depăşirea acestei situaţii”, a subliniat Hahn.

„Nu este vorba de înlocuirea experţilor români, ci de completarea eforturilor care se fac în domeniu.  Este vorba să utilizăm aceşti bani din Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică, să aducem expertiză internaţională, inclusiv experţi români care nu lucrează în instituţii de stat, ca să suplinească anumite goluri care există în sistem. Le-am cerut miniştrilor în domeniu ca până la sfârșitul săptămânii viitoare să-mi trimită lista cu necesităţile de expertiză externă. O vom evalua şi apoi vom formula cereri oficiale către CE, astfel încât acești experți să poată lucra cât mai repede cu putinţă alături de funcţionarii români, în procesul de gestiune a fondurilor comunitare”, a completat Orban.

Sursa: NewsIn

Related Posts with Thumbnails