-
După valul de contracte denunţate, Hidroelectrica obţine un preţ mai bun de la “băieţii deştepţi”
Hidroelectrica a renegociat contractele bilaterale cu Elsid și Electrocarbon, miercuri seara, obținând un preț mult mai bun pe energie furnizată. Astfel, contractele au fost prelungite până la 31 martie 2013, a declarat, în exclusivitate pentru Q Magazine, Remus Borza, administratorul judiciar al producătorului de energie. Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a anunţat, pe 24…
-
Second-handurile din centru, luate în colimator de Primărie
Cum spaţiile comerciale din centrul Cluj-Napoca au fost ocupate de tot mai multe magazine care vând îmbrăcăminte second-hand, primarul Emil Boc vrea să impună restricţii pentru zona ultracentrală. Acesta consideră că identitatea oraşului nu este bine reprezentată de second-handuri, iar viitorul Plan Urbanistic General (PUG) ar trebui să excludă prezenţa acestui fel de magazine, amplasate…
-
Parkinguri noi în oraş, din 2013
În patru locuri din centrul municipiului ar putea fi construite parkinguri subterane şi supraterane, potrivit anunţului Primăriei Cluj-Napoca. Astfel, planul bugetului pe anul viitor conţine mai multe investiţii de acest fel, întrucât locurile de parcare disponibile în oraş sunt în acest moment insuficiente. Unele dintre aceste parkinguri ar putea fi realizate din finanţare proprie sau…
-
Fostul premier al Moldovei preia proiectul Silicon Valley de Cluj
Intenţia ministrului delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar, de a realiza în judeţ un mini oraşel IT, în genul Silicon Valley din America, devine un plan de afaceri pentru fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza. Omul de afaceri, care a deţinut şi funcţia de director general adjunct în cadrul Rompetrol, vrea să implementeze…
-
Parteneriat între Banca Transilvania şi APIA, pentru plata subvenţiilor din agricultură
Banca Transilvania (BT) şi Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) au semnat o nouă convenție pentru plata în avans a subvențiilor aferente Schemei unice de plată pe suprafață (SAPS), pentru 2012. Parteneriatul are ca obiectiv susținerea agricultorilor întreprinzători, anunta banca intr-un comunicat, citat de Bancherul. La inițiativa Băncii Transilvania, anul acesta valoarea creditului…
-
Statul elen scoate la vânzare o bancă prezentă şi în România
Executivul Greciei a luat decizia de a vinde instituţia de credit ATEbank, la care statul deţine o participaţie de 77%, a declarat, miercuri, un oficial din Ministerul de Finanţe de la Atena. Banca din Grecia a anunţat anterior că doreşte să tranzacţioneze sucursala locală, ATEbank România. ATEbank deţine pachetul majoritar la ATEbank România şi derulează…
-
Tarife reduse pe ruta Cluj-Floreşti
Locuitorii din Floreşti vor plăti mai puţin, de la 1 august, pentru un bilet de transport până la Cluj-Napoca. Decizia a fost luată după o discuţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu şi a primarului Floreştiului, Horea Şulea, cu reprezentanţii firmei de transport Fany. Astfel, de la 1 august tarifele la bilete vor scădea…
-
TVA la alimente ar putea scădea de la 24% la 9%. Seceta, în schimb, scumpeşte produsele
Executivul a hotărât ca taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru produsele alimentare să fie redusă la 9%, hotărâre care va fi inclusă în proiectul de buget pentru anul viitor. Premierul Victor Ponta a declarat că 9 procente din actualul TVA vor merge către bugetul de stat, iar 15 procente către producătorii ce deţin acte pentru…
-
Hipermarket, amendat pentru că depozita apa minerală în plin soare
Angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Cluj au fost sesizaţi că zeci de baxuri de apă minerală zac în soare în curtea unui hipermarket din Cluj-Napoca. La faţa locului, obiectul sesizării s-a dovedit a fi adevărat.Astfel, ei au descoperit că în curtea interioara a operatorului economic apa era depozitată, sub directa influenţa a razelor soarelui,…
-
BERD “taie” din prognoza de creştere economică a României pentru 2012 şi 2013
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,2% la 0,8%, precum şi pentru 2013, avertizând că situaţia externă dificilă şi criza politică internă ar putea afecta avansul PIB pe termen scurt. BERD a înrăutăţit şi aşteptările privind creşterea economiei României anul următor,…
-
Perioada de decădere a monedei naţionale. Curs de 4,637 lei/euro
Presiunea pe leu continuă, în absenţa unei intervenţii vizibile din partea băncii centrale, astfel că referinţele BNR pentru euro şi dolar au urcat marţi la noi valori record, de 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar. În sesiunea precedentă s-au atins precedentele maxime istorice, de 4,6009 lei/euro şi respectiv 3,7999 lei/dolar. Leul s-a depreciat abrupt în ultimele…
-
Antreprenorii investesc în centre de date amplasate în parcurile Tetarom
Un centru de date ar putea funcţiona din 2013 în incinta parcului industrial Tetarom III din comuna Jucu. Investiţia se ridică la patru milioane de euro şi va angrena zeci de angajaţi. „Va avea super-servere, cu capacitate de super-stocare”, asta spune reprezentantul investitorului Star Storage, Cătălin Păunescu. „Va fi ceva unic la nivel naţional: cei…
-
Oraşe istorice ca Napoli şi Palermo se apropie de faliment
Zece oraşe mari din Italia sunt în pericol de a intra în încetare de plăţi, Napoli şi Palermo fiind în capul „listei negre”, potrivit cotidianului La Stampa, situaţie care evidenţiază presiunea datoriile autorităţilor locale asupra celei de-a treia mari economii din zona euro. Articolul publicaţiei italiene vine după ce la sfârşitul săptămânii trecute două regiuni…
-
Coloşii bancari din SUA au împânzit lumea cu subsidiare, pentru a plăti taxe mai mici
Cele mai mari bănci din Statele Unite au înfiinţat în ultimii 22 de ani peste 10.000 de subsidiare la nivel global, odată cu extinderea afacerilor, pentru a plăti taxe mai mici şi pentru a scăpa de reglementări mai stricte, potrivit unui studiu al Rezervei Federale. JPMorgan Chase, cea mai mare bancă din Statele Unite, este…
-
Cât costă o casă independenta energetic, proiectată de români
‘Prispa’ este proiectul casei solare, 100% independentă energetic, realizată de prima echipă românească calificată la concursul Solar Decathlon Europe 2012, cea mai importantă competiţie de arhitectură sustenabilă şi tehnologii integrate. Cu o arhitectură inspirată din tradiţional, dar cu o tehnologie actuală, ‘Prispa’ este gândită pentru a răspunde cerinţelor de confort ale omului contemporan. Opţional probelor…
-
Companiile româneşti din construcţii ar putea recupera TVA pe clădirile demolate. Proces pe rol la Curtea Europeană de Justiţie
O companie din Bulgaria a contestat la Curtea Europeană de Justiţie ajustarea TVA în cazul cladirilor demolate, iar decizia finală i-ar putea fi favorabilă, ceea ce ar crea un precedent şi pentru firmele de construcţii din România. În acest dosar, Avocatul General susţine că ajustarea TVA, în cazul clădirilor demolate, încalcă prevederile legislaţiei comunitare. O…