• Micii afacerişti străini tind să se retragă din România

    În primele patru luni ale anului, numărul firmelor cu capital străin radiate a crescut de peste 15 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi înmatriculările sunt în picaj. Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în primele patru luni ale acestui an am pierdut 1.612 de firme cu participare străină la capital,…

    iunie 20, 2012
  • Grecii îşi scot banii de la saltea. Îi depun înapoi în bănci

    Încrederea în băncile elene tinde să crească, după rezultatele scrutinului din 17 iunie ce au diminuat temerile privind posibilitatea ca Grecia să iasă din  zona euro. Înainte de alegeri retragerile din băncile greceşti ajungeau şi la 800 milioane de euro pe zi. Acum populaţia tinde să se reorienteze către păstrarea economiiilor în conturi. Potrivit presei,…

    iunie 20, 2012
  • În atenţia antreprenorilor locali: Program de promovare produse din Israel

    Camera de Comerţ şi Industrie a României – Camera Naţionala – în colaborare cu Biroul Economic al Ambasadei Statului Israel la Bucureşti, informează reprezentanţii firmelor române despre posibilitatea partcipării la un program, subvenţionat parţial de Institutul de Export din Israel. Acţiunea constă în vizite de lucru în Israel şi discuţii individuale cu parteneri israelieni pentru…

    iunie 19, 2012
  • Burger King nu mai poate rezista pe piaţa românească. Lanţul de restaurante a ajuns în declin

    Operatorul francizei Burger King va închide săptămâna aceasta ultimele două restaurante pe care le mai avea în România. În ultimele zile au fost închise alte trei locaţii – Băneasa Shopping City, Plaza România şi Bucureşti Mall. Lanţul de fast-food Burger King, adus pe piaţa locală în urmă cu circa patru ani de oamenii de afaceri…

    iunie 19, 2012
  • Şi în faliment, privatizarea Hidroelectrica va continua

    Privatizarea Hidroelectica rămâne în picioare, din punct de vedere tehnic, intrarea în insolvenţă fiind o procedură judiciară, a declarat Lucian Isar, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, conform surselor de presă. „Reorganizarea este o procedură judiciară. Ca urmare, din punct de vedere tehnic răspunsul meu este că este o procedură fezabilă”, a spus Isar, potrivit…

    iunie 19, 2012
  • Investitorii englezi îşi întorc faţa spre Cluj: „România nu e cum se vede la televizor”

    Chiar dacă până acum oameni de afaceri britanici nu au fost prea interesaţi de perspectivele de investiţie în judeţ, potenţialul Clujului a început să le atragă atenţia, iar firme importante ar putea alege să-şi deschidă puncte de lucru în zonă. De exemplu, compania Neal Brothers, specilizată în ambalaje destinate exportului şi furnizării de soluţii de…

    iunie 19, 2012
  • Vezi cum te poţi înscrie la forumul de afaceri bilaterale, organizat cu ocazia vizitei preşedintelui Croaţiei în România

    Preşedintele Republicii Croate, Ivo Jospović, va vizita România în perioada 2-3 iulie, fiind însoţit de o importantă delegaţie de oameni de afaceri croaţi. Cu acest prilej, Camera Naţională va organiza Forumul de Afaceri România – Croaţia, cu participarea întregii delegații croate extinse. Evenimentul se va desfăşuara pe 3 iulie, între orele 08.00-13.00, la Aula Candelabrelor,…

    iunie 19, 2012
  • Campioni europeni la scumpirea bezinei. Preţul aproape s-a dublat în trei ani

    Preţul litrului de benzină la pompă aproape că s-a dublat în ultimii trei ani. Aşa se face că România este în topul scumpirilor carburanţilor la nivelul Uniunii Europene. Până şi GPL-ul, cel mai iefin carburant disponibil, s-a scumpit cu 45 de procente, conform datelor Comisiei Europene. În Bulgaria, în schimb, preţul a scăzut. În ultimii…

    iunie 19, 2012
  • Fără investiţii importante, România riscă să-şi piardă independenţa energetică. Importurile vor ajunge la 50% în 2030

    Independenţa energetică a Romaniei se va reduce, importurile urmând sa ajungă la 40-50% in 2030, din cauza cererii mai mari de energie primară şi a declinului natural al producţiei interne de hidrocarburi, estimează OMV Petrom. „Consumul de ţiţei şi gaze va continua să crească şi va reprezenta aproximativ 60% din cererea de energie a României…

    iunie 19, 2012
  • Executivul şi OMV ar putea demara negocieri pentru controlarea preţului benzinei

    Guvernul şi OMV vor începe în perioada imediat următoare negocierile pe un pachet de măsuri prin care ambele părţi să câştige, autorităţile aşteptând ca investitorul să ajute Executivul să depăşească o perioadă dificilă, dar fiind conştiente şi de importanţa investiţiilor, afirmă premierul Ponta. Premierul Victor Ponta a efectuat recent o vizită oficială în Austria, în…

    iunie 19, 2012
  • ŞOC! Hidroelectrica cere intrarea în insolvenţă

    Hidroelectrica SA a introdus la finele săptămânii trecute o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti, iar instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru miercuri, 20 iunie. Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, potrivit www.mediafax.ro Nici oficialii Ministerului Economiei, nici reprezentanţii companiei nu au putut fi contactaţi pentru declaraţii, precizează agenţia…

    iunie 18, 2012
  • Ernst & Young se extinde la Cluj şi Timişoara. Compania îşi face echipă locală de asistenţă fiscală

    Pentru a acoperi proiectele pe care Ernst & Young le dezvolta pentru clienţii din vestul ţării, compania de audit a decis extinderea serviciile de asistenţă fiscală în Cluj şi Timisoara. Astfel prin cele două birouri care vor avea propriile echipe de asistenţă fiscal, Ernst & Young speră să-şi consolideze poziţia în plan regional unde acordă…

    iunie 18, 2012
  • Oferta ANAT pentru vacanţa la mare: Stai şapte nopţi şi plăteşti cinci

    Turiştii care cumpără din agenţii bilete la mare pentru mai mult de cinci zile în perioada de până la 15 iulie şi pentru intervalul 15-31 august pot primi, pentru preţul plătit, una sau două nopţi de cazare gratuită, a anunţat luni Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT). ANAT lansează astfel programul „Zile…

    iunie 18, 2012
  • Problemele pieţei unice. Cât pierde UE din cauza birocraţiei statelor şi a normelor prost aplicate

    Piaţa unică este una dintre pietrele de temelie ale UE, ce stimulează creşterea economică si crearea de locuri de muncă, asigurând libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalului în întreaga Uniune Europeană (UE).Cu toate acestea, sunt ţări membre UE care au păstrat restricţiile cu privire la nationalitate sau care nu recunosc calificările profesionale şi…

    iunie 18, 2012
  • Nokia, tot mai aproape de faliment. La Cluj, industria locală nu-şi poate reveni în urma şocului plecării companiei

    Cea mai cunoscută companie finlandeză, care a contribuit la creșterea industriei de comunicații și a celei de Internet, trece prin cele mai grele momente din istoria sa, iar unii iau în calcul şi varianta falimentului. Stirile despre situaţia tot mai dificilă a producătorului de telefoane mobile erau vehiculate de anul trecut, ceea ce a culminat…

    iunie 18, 2012
  • Alegeri Grecia. Partidul pro austeritate a câştigat scrutinul

    Rezultatul alegerilor din Grecia, desfăşurate pe 17 iunie, au fost aşteptate cu sufletul la gură de întreaga Europă, întrucât de acest scrutin depinde menţinerea ţării în UE. Noua Democraţie, partidul care susţine planul pro asusteritate pentru ca Grecia să nu părăsească zona euro, a ieşit pe primul loc, dar fără majoritate, adunând 29.66% din voturi,…

    iunie 18, 2012
←Pagina anterioară
1 … 752 753 754 755 756 … 941
Pagina următoare→

Gazeta Afacerilor

Publicatie a Camerei de Comert si Industrie Cluj

Gazeta Afacerilor

    • Despre
      • Gazeta Afacerilor
    • Contact
Ilustrație cu o pasăre care zboară.