- 
OMV Petrom va scumpi de marţi benzina cu 6 bani/litru
Compania OMV Petrom, controlată de Grupul OMV din Austria, va creşte de marţi preţul de referinţă la benzină cu 6 bani/litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, a anunţat luni compania. Astfel, benzina Premium fără plumb 10 ppm va costa 4,49 lei/litru, benzina Top Premium fără plumb 99+ va fi 4,87 lei/litru,…
 - 
Subiectele zilei – 7 septembrie 2010
Execuţie în masă la Finanţe; Martisorul si vinul de Craciun ar putea fi impozitate; Băncile aşteaptă pierderi uriaşe din creditele neperformante; Astăzi ne împrumutăm din nou de la bănci; Botiş, ministrul Muncii: Modificările prevederilor fiscale se vor decide miercuri; Americanii de la Franklin Templeton au primit mandatul de administrator al celei mai mari afaceri din…
 - 
România ar putea primi 360 milioane euro de la Banca Mondială până la sfârşitul lunii octombrie
România ar putea primi o tranşă de 360 milioane de euro de la Banca Mondială (BM) până la finalul lunii octombrie, ca parte a împrumutului încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană şi alte instituţii financiare, potrivit unui oficial al băncii, citat de Bloomberg. Ministerul de Finanţe şi o echipă a Băncii Mondiale negociază…
 - 
Poşta Română estimează pentru acest an un profit net de 18,5 milioane lei, după pierderile din 2009
Compania Poşta Română estimează pentru acest an un profit net de 18,5 milioane lei, după ce în 2009 compania a înregistrat pierderi de 181,5 milioane lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pentru 2010, aprobat de Guvern. Reprezentanţii companiei au declarat Agenţiei NewsIn că aceste rezultate s-ar datora economiilor realizate prin reducerea cu 20%…
 - 
ANCOM vrea să modifice regimul de autorizare a furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice
Autoritatea Naţională pentru Administrare şu Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) va supune consultării publice un proiect de modificare a Deciziei nr. 338/2010 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice, a anunţat luni autoritatea. „În urma reuniunilor cu industria, ANCOM a constatat că sunt necesare anumite modificări menite să clarifice…
 - 
SIMAC – TANNING TECH 2010
ASSOMAC – Asociaţia Naţională a producătorilor italieni de maşini pentru încălţăminte, marochinărie şi tăbăcărie, organizează la Bologna, în perioada 12-14 octombrie 2010 cele două manifestări internaţionale tradiţionale (….)
 - 
Vreme: Sistemul de plată a contributiilor pentru DA-uri va fi 100% functional la 25 septembrie
Sistemul de plată online a contributiilor pentru veniturile din drepturi de autor va fi 100% func’ional începând cu 25 septembrie, contribuabilii urmând să beneficieze de el pentru declaratiile aferente lunii septembrie, depuse în luna octombrie, a declarat pentru NewsIn ministrul Comunicatiilor. Noul ministru al Comuniucatiilor, Valerian Vreme, a precizat că, la 31 decembrie 2010, vor…
 - 
Isărescu: Criza ne-a avertizat că nu există un înlocuitor valid al politicilor economice coerente
Actuala criză economică şi financiară internaţională ne-a avertizat o dată în plus că nu există un înlocuitor valid al politicilor economice coerente, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în discursul susţinut duminică la deschiderea concertului aniversar al Băncii centrale. „Actuala criză economică şi financiară internaţională ne-a avertizat o dată în plus că nu există un…
 - 
Subiectele zilei – 6 septembrie 2010
Începe marea răscoală: clienţii se răzvrătesc faţă de bănci; Bugetari care pleacă să muncească la privat; Germanii de la Lidl îşi deschid primul magazin la Cluj; Urmatorul soc fiscal: Contributii sociale de cel putin 25%; 27 septembrie, termen limita pentru depuneri pe 4.3; Opinie-bombă despre Fondul Proprietatea: Este o instituţie fără sens pentru că despăgubirile…
 - 
Presa internaţională prezintă remanierea din România în contextul crizei economice „persistente”
Presa internaţională relatează despre remanierea din România, subliniind că aplicarea măsurilor dure de austeritate cerute de FMI au determinat o scădere drastică a popularităţii guvernului, care dispune de o majoritate fragilă în Parlament, unde se va confrunta cu moţiunile de cenzură ale opoziţei. Reuters titrează că acordul cu FMI foarte probabil nu va fi ameninţat, în ciuda demiterii…
 - 
BVB închide pe verde, pe fondul unui rulaj în creştere
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis şedinţa de tranzacţionare de joi pe verde, indicii înregistrând creşteri cuprinse între 0,77% şi 1,88%, cea mai mare creştere fiind înregsirată de indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare. Astfel, rulajul acţiunilor listate la BVB a urcat la 10,81 milioane lei (2,53 milioane euro) de la 7,06 milioane…
 - 
Veniturile bugetare realizate de ANAF în august au crescut cu 17% faţă de aceeaşi lună din 2009
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat venituri bugetare de 11,118 miliarde de lei în luna august, cu 17,25% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, şi cu 0,05% peste programul bugetar rectificat (11,112 miliarde lei), potrivit datelor instituţiei. Veniturile bugetare realizate de ANAF în august 2009 au fost de 9,48 miliarde…
 - 
Subiectele zilei – 3 septembrie 2010
Care au fost capcanele creditelor în franci elveţieni; De la 1 octombrie, declaraţiile fiscale se depun şi în format electronic; Centrul ING, oficial la Cluj de săptămâna viitoare; Aplicaţie software pentru mobile Nokia produsă în Cluj, în finala mondială „Calling all innovators”; Ţări bogate, dar cu datorii prea mari; Câţi bani a adus la buget…
 - 
Camera de Comerţ şi Industrie Cluj anunţă cu durere trecerea în veşnicie a Inginerului Ioan Gârba
Camera de Comerţ şi Industrie Cluj anunţă cu durere trecerea în veşnicie a Inginerului Ioan Gârba, om de înaltă ţinută morală şi profesională, stimat de toţi cei care l-au cunoscut. Destinul nemilos l-a luat, pe nedrept, mult înainte de vreme din rândul familiei sale şi al nostru, al celor care l-au stimat şi preţuit deopotrivă.
 - 
ANAF a elaborat un proiect de act normativ pentru aprobarea conţinutului formularului 225
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat miercuri că a elaborat un proiect de act normativ pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 225 privind stabilirea plăţilor anticipate pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare. Astfel, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu…
 - 
Kaspersky Lab ţinteşte în acest an creşterea cotei pe piaţa securităţii IT din România la 30%
Kaspersky Lab România, reprezentanţa locală a producătorului rus de soluţii de securitate informatică, vizează în acest an creşterea cotei de piaţă pe sectorul securităţii IT din România până la 30%, faţă de circa 20% anul trecut, a declarat miercuri pentru NewsIn directorul general Teodor Cimpoeşu. „În acest sens, ne bazăm pe o creştere a vânzărilor…
 
