-
Petrolul şi certificatele CO2, cele mai solicitate produse la Bursa Română de Mărfuri
În primele două luni ale acestui an, petrolul a fost unul dintre cele mai trazacţionate produse, atât pe bursele internaţionale de mărfuri cât şi pe cea din România. Astfel în intervalul 1 ianurie- 21 februarie la Bursa Română de Mărfuri (BRM), schimburile comerciale cu petrol au însumat 20,7 milioane euro, comparativ cu 2012 când s-au…