Studiu economic elaborat de Eurochambres 2025
Camera de Comerţ şi Industrie a României are plăcerea de vă anunța lansarea celei de-a 33-a ediție a Studiului Economic Eurochambres (EES 2026).
Raportul din acest an se bazează pe răspunsurile a peste 41 090 de companii din 28 de state, inclusiv din România și reflectă provocările și așteptările mediului de afaceri pentru anul 2026.
Rezultatele studiului surprind preocupările comunității de afaceri, ca urmare a provocărilor din ultimii ani, precum și evoluția vânzărilor pe piaţa internă, exporturile, locurile de muncă, încrederea în afaceri, impactul reglementărilor și investițiile care vor fi realizate în 2026.
În cadrul acestei ediții a EES 2026 indicatorii precum încrederea mediului de afaceri, vânzările naționale și așteptările privind exporturile pentru 2026 vor crește ușor, deși vor rămâne sub nivelul anterior pandemiei și sub media pe termen lung. Rezultatele pozitive reflectate de EES 2026 indică scăderea inflației, prețurile mai mici la consum și o cerere internă relativ mai mare în comparație cu anul trecut. Cu toate acestea, se preconizează că provocările actuale precum costurile ridicate ale forței de muncă, reglementările complexe și împovărătoare ale UE și incertitudinea geopolitică, vor continua să afecteze în special ocuparea forței de muncă și investițiile.
Conform studiului așteptările respondenților români s-au înrăutățit în ceea ce privește cei cinci indicatori (încrederea mediului de afaceri, evoluția globală a afacerii, forța de muncă, provocările întâmpinate, vânzările naționale și așteptările privind exporturile pentru 2026) în comparație cu anul 2025. Principalele provocări menționate au vizat: reglementările împovărătoare (al doilea an consecutiv).
Sursa:
Camera de Comerț și Industrie a României Directia Relatii Interne si ICC Romania
CCIR Business Center, B-dul Octavian Goga nr. 2,
sector 3, Bucureşti, România
Tel.: +4021 319 18 85
Fax: +4021 319 01 56
www.ccir.ro; www.snia.ro; www.tnf.ro