
Romanian Business Club (RBC) pe 17 iunie 2026, la Romexpo, București, și Women in Charge (WIN) organizează o nouă tentativă oficială de stabilire a recordului mondial Guinness World Records pentru cel mai mare eveniment de business speed networking organizat vreodată.
De ce o nouă tentativă
Pe 27 mai 2026, peste 1.470 de antreprenori, investitori și profesioniști s-au reunit la Romexpo, depășind pragul actual al recordului mondial din punctul de vedere al participării. Deși amploarea evenimentului a fost recunoscută, validarea oficială nu a putut fi acordată din cauza unor probleme tehnice care au afectat procesul de înregistrare și confirmare a prezenței.
Guinness World Records a aprobat reluarea tentativei și a oferit comunității antreprenoriale din România o nouă oportunitate de validare oficială. Acesta este un demers rar: șansa de a transforma o mobilizare deja demonstrată într-un record mondial certificat oficial — pentru România.
Peste 99% dintre firmele din România sunt IMM-uri, contribuind cu peste 50% la PIB — iar accesul la parteneri relevanți rămâne una dintre cele mai citate provocări ale antreprenorilor pe care îi reprezentați.
Participarea este, în același timp, o ocazie concretă de dialog direct cu fondatori și CEO din toată țara — o comunitate RBC de peste 500 de antreprenori activi, conectată la o rețea extinsă estimată la peste 883.500 de oameni.
O mențiune importantă: întrucât evenimentul este adjudecat și certificat oficial de Guinness World Records, fiecare participant trebuie înregistrat individual, cu date corecte. Această cerință este nenegociabilă în procesul de certificare și stă, totodată, la baza emiterii diplomei oficiale de participare. Datele sunt prelucrate exclusiv în scopul înregistrării, certificării Guinness și emiterii diplomei, în conformitate cu prevederile GDPR.
Acoperire mediatică
- Wall-Street.ro: https://www.wall-street.ro/articol/lifestyle/o-noua-tentativa-de-record-mondial-pentru-comunitatea-de-business-din-romania.html
- Forbes România: https://www.forbes.ro/peste-30-000-de-interactiuni-de-business-estimate-la-un-eveniment-de-speed-networking-organizat-la-bucuresti-498907
- StartupCafe.ro: https://startupcafe.ro/bucuresti-peste-1500-antreprenori-romani-asteptati-eveniment-speed-networking-98329
- Pagina oficială: https://app.robc.ro
Sursa:
Romanian Business Club