Bursele europene suferă noi corecţii, pe fondul îngrijorărilor persistente legate de zona euro


Marile pieţe de capital ale continentului au închis şi şedinţa bursieră de joi cu scăderi importante, în condiţiile în care îngrijorările legate de datoriile suverane ale statelor europene persistând piaţă apărând zvonuri legate de o posibilă retrogradare a Italiei de către agenţiile de rating.

Astfel, indicele FTSE 100, al bursei din Londra, a scăzut cu 1,52%, până la 5.260,99 puncte, indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a pierdut 0,84%, până la 5.908,26 puncte, iar indicele CAC 40, al bursei din Paris, a coborât cu 2,20%, la 3.556,11 puncte, încheind sub 3.600 puncte pentru prima dată din februarie.

După temerile privind noi scăderi ale ratingurilor Portugaliei şi Spaniei, piaţa a fost trasă în jos de zvonurile legate de retrogradarea Italiei de către agenţiile de rating.

Chiar dacă Standard & Poor’s a indicat pentru reuters că nu este în măsură să comenteze astfel de speculaţii din piaţă, ecartul între randamentele titlurilor de stat italiene şi cele ale obligaţiunilor germane (Bund) s-a mărit cu peste 1%.

Îngrijorările au afectat şi euro, care a coborât temporar sub pragul de 1,27 dolari pentru prima dată din martie 2009.

Principalii indici de pe Wall Street erau şi ei pe roşu în jurul orei 18:45, ora României: Dow Jones scădea cu 0,85%, indicele compozit Nasdaq pierdea 1,26%, iar indicele mai extins S&P 500 cobora cu 1,07%.

Sursa: NewsIn