ACUE: Ajustarea cu 8% a tarifelor la gaze pentru consumatorii industriali e doar o soluţie temporară


Reprezentanţii Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) consideră că ajustarea cu 8%, începând cu 1 octombrie,a preţului reglementat al gazelor naturale pentru consumatorii industriali constituie o decizie importantă, însă insuficientă,pentru stabilizarea pieţei energetice din România.

„Furnizorii de gaze naturale au înregistrat pierderi, inclusiv în acest an din cauza faptului că tarifele reglementate nu acoperă nivelul costurilor de achiziţie. În aceste condiţii, ajustările decise de ANRE, care îi vizează doar pe consumatorii industriali, au permis furnizorilor de gaze naturale să nu mai acumuleze noi pierderi pentru o perioada limitată, fără posibilitatea de a le recupera pe cele anterioare. În consecinţă, aceste decizii ale ANRE au doar impact temporar, având în vedere că nicio schema nu a fost pâna acum convenită cu ANRE privind recuperarea sumelor restante la plată acumulate pănă acum. În acest context, aplicarea unei asemenea scheme este cât se poate de urgentă”, se arată într-un comunicat transmis joi de reprezentanţii ACUE.

Potrivit acestora, pentru lunile de iarnă, când consumul va creşte considerabil iar preţul gazelor naturale din import este de aşteptat să se situeze în jurul a 550 de dolari pentru 1.000 de metri cubi (în prezent acesta ajungând deja la 495 de dolari), presiunea asupra preţurilor reglementate va fi din ce în ce mai mare. Astfel, pentru a evita riscurile pe care o asemenea situaţie le-ar putea implica,  reprezentantii ACUE au prezentat documentaţia necesară astfel încât  ANRE să fie în măsură să stabilească un calendar pentru recuperarea acestor costuri suplimentare.

Sectorul de furnizare a gazelor naturale a înregistrat pierderi semnificative încă din trimestrul IV al anului 2009, din cauza faptului că preţul de cumpărare pentru consumatorii de pe piaţa reglementată a fost ţinut, timp de doi ani, sub costurile actuale de achiziţie, spun cei de la ACUE.

„Reprezentantii ACUE sunt constienţi că trebuie găsit un echilibru între protecţia socială, creşterea economică şi protecţia industriei, în general, şi pentru sectorul gazelor naturale, în special. Din aceste motive, este necesar ca pe parcursul următoarelor luni să fie clar definite categoriile de consumatori vulnerabili conform cerinţelor celui de-al treilea pachet legislativ european, astfel încât doar cei care au nevoie cu adevărat să beneficieze de protecţie socială”, se mai spune în comunicat.

Totodată, ACUE îşi exprimă disponibilitatea de a colabora cu instituţiile statului abilitate pentru a transpune în legislaţia naţională directivele europene, „asigurând astfel premisele unei pieţe energetice competitive şi servicii atractive pentru consumatori”.

Prețul gazelor importate de România din Rusia va ajunge în luna octombrie la 545 dolari/mia de metri cubi, a declarat marți membrul în boardul executiv Petrom Hilmar Kroat Reder. Potrivit acestuia, în România situația pe piața gazelor este instabilă ca urmare a lipsei investițiilor, scăderii producției, suprareglementării  și infrastructurii învechite.

Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, la sfârşitul lunii iunie, menţinerea la nivelul actual a preţurilor finale reglementate aferente consumatorilor casnici la gaze naturale şi creşterea în medie cu circa 10% a preţului pentru firme.

Guvernul a aprobat, la jumătatea lunii iunie, ordonanţa de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul gazelor naturale, prin care se introduc măsuri de protecţie a consumatorului casnic.

Astfel, actul normativ instituie mecanisme de protecţie a consumatorului casnic şi a producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice, destinată consumului populaţiei.

Prin OUG se instituie segmentarea pieţei de gaze naturale între consumatorii casnici şi producţia de energie termică destinată consumului populaţiei,  pe de o parte, iar, pe de altă parte, restul consumatorilor de gaze naturale.

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern stabileşte, pentru perioada iulie 2011- martie 2012, o structură de amestec de gaze naturale import-intern, în care ponderea cantităţilor de gaze naturale din import, în amestecul lunar de gaze naturale să fie stabilită astfel încât, pentru consumatorii casnici şi producătorii de energie termică destinată consumului populaţiei, preţurile finale reglementate să rămână constante.

Urmare a acestei măsuri, în perioada iulie 2011 – martie 2012, preţul gazelor naturale destinate consumului populaţie nu va fi majorat.

Sursa: NewsIn