Camera de Comerț și Industrie a României oferă oportunitatea de participare la Competiția Internațională pentru studenți „Aplicarea unor idei de afaceri în orasul New York”, organizată de NYCEDC (Corporația pentru Dezvoltarea Economică a orașului New York) în perioada 28 octombrie-11 noiembrie 2013.
Competiția se va desfasura între echipe de 2 până la 5 participanți fiecare, care vor prezenta idei inovatoare, cu aplicabilitate comercială în New York (în domenii precum modă, servicii financiare, media, tehnologie, biotehnologie).
Cele 6 echipe finaliste vor primi o excursie platită la New York în cursul primăverii anului viitor pentru a lua parte la etapa finală a concursului ce va avea loc la prestigioasa Universitate Columbia.
Costurile călătoriei vor fi acoperite în totalitate de organizatori.
Castigatorii competiției pot accesa fonduri până la 35 000 de dolari pentru punerea în practică a ideii.
Documentația de afaceri poate fi depusă în perioada 28 octombrie – 11 noiembrie 2013.
Mai multe detalii despre acest eveniment se pot obține de la Dna. Cristina Ionescu, șef Birou Relații Externe, Direcția Reprezentare Camerală, tel: 021.319.01.55 și de la Dl. Petru Saca, Consilier de Zonă, Direcția Reprezentare Camerală, Biroul Relații Externe, tel: 021.319.00.88, fax: 021.311.75.12, e-mail: drc@ccir.ro.