Exporturile româneşti, in liber picaj. Deficit comercial de 60%


Importurile au crescut cu un puternic avans faţă de exporturile realizate  în primele două luni ale acestui an. Deficitul comercial a ajuns la 4,211 miliarde de lei, cu 60% peste nivelul înregistrat în perioada similară din 2011.

În februarie, exporturile au scăzut cu 0,4% la valorile exprimate in euro, dar au crescut cu 1,9% pentru cele exprimate în lei, comparativ cu nivelul anului trecut.

Rata medie de crestere a exporturilor s-a apropiat de zero, după cum arată cifrele din februarie ale Institutului Naţional de Statistica (INS), iar in termeni ajustaţi sezonier lucrurile stau chiar mai prost, după cum remarcă analiştii economici citaţi de portalul www.wall-street.ro. Exporturile au scăzut atât în afara Uniunii Europene, unde schimburile sunt mai volatile, dar şi in cadrul zonei europene. Cererea externă slabă a început să se resimtă de la începutul acestui an.

„În 2012, pentru prima data din 2008, incepem anul cu un deficit comercial mai mare decat in anul anterior”, a precizat analistul economic Florin Cîţu

Acesta a explicat ca un deficit comercial mai mare poate să fie rezultatul unei creşteri atât a importurilor, care a fost mai rapidă decât creşterea exporturilor, cât şi a unei scăderi mai lente a importurilor decât a exporturilor.

„Deficitul comercial a crescut din cauză că nu mai sunt exporturi, nu cred că s-au dinamizat importurile. Potolirea deficitului comercial din 2011 s-a datorat creşterii masive a exporturilor. Acum, acestea merg mai greu, şi aşa s-a căscat iar diferenţa aceasta. Avem consum, n-avem producţie“, crede pe de altă parte analistul economic Ilie Şerbănescu, fost ministru al Reformei, citat de Jurnalul Naţional.

De altfel, majoritatea analiştilor se aşteaptă la o contracţie economică în trimestrul I din acest an, în condiţiile în care atât exporturile, cât şi producţia industrială au încetinit.