Camera de Comerț și Industrie a României face cunoscută oportunitatea de a participa la Întălnirea de Afaceri a Camerelor de Comerț Regionale, care se va desfășura cu prilejul celei de-a 36-a ediții a Târgului Internațional de Tursim, în data de 1 martie 2014, Târgul din Belgrad, Clădirea IV, Belgrad, Serbia.
În baza concluziilor Conferinței Regionale pentru Turism – Tendințe Moderne de Dezvoltare Turistică, întâlnirea iși propune să întărească cooperarea și integrarea zonelor turistice pentru a forma o bază pentru turismul de calitate. Va fi un prilej ideal pentru schimburi de experiență și bune practici, networking și întâlniri de afaceri.
Târgul Internațional de Turism de la Belgrad, care se va desfășura în perioada 27 februarie-2 martie 2014 este cel mai mare eveniment de profil din Europa de Sud-Est, cu peste 800 de expozanți și mai mult de 28.000 de participanți. De asemenea, Târgul este membru al Asociației Europene a Târgurilor Comerciale și de Turism (ETTFA).
Mai multe detalii despre acest eveniment se pot obține de la dl. Petru Saca, consilier de zona, Direcția Reprezentare Camerală, Biroul Relații Externe, tel.: 021.3190088; fax: 021.3117512; e-mail: drc@ccir.ro.