Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

OMV anunță operaţiuni de redezvoltare a câmpului petrolifer Schiehallion, investiţie de 3 mld. euro

A- A A+
OMV anunță operaţiuni de redezvoltare a câmpului petrolifer Schiehallion, investiţie de 3 mld. euro

Grupul OMV a anunțat miercuri încheierea acordului pentru demararea unor operațiuni majore de redezvoltare a câmpului petrolifer Schiehallion, aflat la vest de Insulele Shetland, investiţie în valoare de trei miliarde de euro efectuată de societatea mixtă Schiehallion.

De la demararea producției, în 1998, Schiehallion a produs peste 300 de milioane de barili de petrol și se estimează că alte 325 de milioane de barili sunt disponibile în continuare, redezvoltarea putând prelungi perioada producției până dincolo de anul 2035, potrivit unui comunicat al Grupului OMV.

„Câmpul petrolifer Schiehallion reprezintă un activ consacrat, de mare valoare, cu un viitor foarte promițător, iar acest pas important va maximiza potențialul crescut al acestui câmp”, a declarat Jaap Huijskes, membru al Consiliului Director OMV.

Societatea mixtă Schiehallion este deţinută de OMV (U.K) Ltd – 5,88%, BP (Operator) – 33,35%, Shell – 33,35%, Hess Ltd – 15,67%, Murphy Petroleum – 5,88%, şi Statoil (UK) Ltd – 5,88%.

Proiectul presupune înlocuirea vasului plutitor de producție, depozitare și descărcare (Floating Production, Storage and Offloading – FPSO) existent cu un alt vas FPSO Schiehallion, ce urmează a deveni operațional în anul 2015. Noul vas va avea o lungime de 270 m și o lățime de 52 m, fiind deținut de proprietarii câmpurilor Schiehallion și Loyal în procente de aproximativ 82%/18%. Proprietarii câmpului Loyal sunt BP (Operator, 50%) și Shell (50%).

Acest vas va putea procesa și transporta până la 130.000 barili/zi și va putea stoca până la un milion de barili echivalent de petrol. Totodată, este planificată o investiție semnificativă în îmbunătățirea și înlocuirea utilajelor submarine, care să permită dezvoltarea integrală a rezervelor și potențiala forare a unor sonde adiționale.

În T1/2011, producția de petrol și gaze naturale a OMV era de 304.000 bep/zi. La sfârșitul lui 2010, OMV deținea rezerve dovedite de aproximativ 1,15 miliarde bep. În țările sale cheie, România și Austria, OMV se concentrează pe reducerea declinului natural și pe creșterea ratelor de recuperare din câmpurile mature, susţin reprezentanţii OMV. De asemenea, aceştia arată că se așteaptă creșteri din dezvoltarea de noi câmpuri, din explorare și achiziții internaționale.

OMV urmărește să-și extindă portofoliul existent până la și dincolo de masa critică, la nivelul producției pe fiecare țară, căutând noi zone de creștere în regiunea Mării Caspice, în Orientul Mijlociu și America de Nord, unde OMV se poate folosi de avantajul expunerii E&P (Explorare şi Producţie) existente, informează compania.

OMV (U.K.) Ltd, subsidiara deținută integral de OMV Aktiengesellschaft, este activă pe piața din Marea Britanie de peste 20 de ani, având sediul la Londra. OMV UK este operator în opt licențe și participă la 28 de licențe non-operate. Principalele activități se axează pe zona centrală a Mării Nordului și pe zona aflată la vest de Insulele Shetland, unde și-a construit o poziție solidă pentru dezvoltarea viitoare.

Cu vânzările grupului de 23,32 miliarde de euro şi o forţă de muncă de 31.398 de angajaţi în 2010, OMV Aktiengesellschaft este una dintre cele mai mari companii industriale austriece listate la bursă. În domeniul Explorare și Producție, OMV activează în două țări principale, România și Austria, și deține un portofoliu internațional echilibrat, se mai arată în comunicat.

Sursa: NewsIn

Related Posts with Thumbnails