La ce acord au ajuns oficialii europeni pentru salvarea băncilor din zona euro


Liderii europeni au căzut de acord să folosească fondul de salvare al zonei euro pentru a sprijini băncile în impas, o aparentă concesie făcută de Germania Spaniei şi Italiei.

Concret, zona euro vrea să creeze până la sfârşitul lui 2012 un mecanism care va permite recapitalizarea băncilor în mod direct prin fonduri de salvare, dar în anumite condiţii. Anunţul a venit vineri dimineaţă de la preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, citat de AFP.

Atunci când va fi finalizat, Mecanismul European de Stabilitate (MES) va putea avea posibilitatea să recapitalizeze în mod direct băncile„, a precizat acesta la Bruxelles.

De altfel,  a fost o solicitare a Italiei şi Spaniei, care au de-a face cu dobânzi în creştere. Cele două ţări au spus că vor sprijini acordul faţă de un pact de creştere european în valoare de 120 de miliarde de euro, dacă zona euro va adopta măsuri imediate, prin care să le vină în ajutor.

Preşedintele Eurogrup, Jean-Claude Juncker, a anunţat că Spania şi Italia au „renunţat la rezervele” exprimate şi şi-au dat acordul pentru pactul de creştere economică.