Rezervele valutare au crescut în mai cu 2% faţă de aprilie, la 32,71 miliarde euro


Rezervele valutare ale României au crescut în mai cu 634 milioane euro (2%) faţă de luna precedentă, la 32,707 miliarde euro, de la 32,073 miliarde euro la 30 aprilie, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Banca Naţională a României (BNR).

În mai, intrările au însumat 1,868 miliarde euro, reprezentând „modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaţionale, precum şi aprecierea dolarului american şi lirei sterline faţă de euro, cu impact asupra creşterii valorice a părţii din rezerva internaţională denominată în aceste două valute”.

Totodată, ieşirile din luna mai au fost de 1,234 miliarde euro, reprezentând „modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat şi altele”.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,555 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2011 au fost de 36,262 miliarde euro, faţă de 35,513 miliarde euro la 30 aprilie 2011.

Plăţile scadente în luna iunie 2011 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 128 milioane euro.

Sursa: NewsIn