Flash Feed Scroll Reader

Tag Archive | "Ambasada SUA"

Vizita domnului Greg O’Connor, ataşatul comercial din cadrul Ambasadei SUA în România, la CCI Cluj


Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj, domnul Ştefan Dimitriu, a primit astăzi, 25 februarie, vizita domnului Greg O’Connor, ataşatul comercial din cadrul Ambasadei SUA în România.

Principalele teme discutate au evidenţiat situația investițiilor americane în judeţul Cluj, a facilităților oferite pentru atragerea investitorilor americani în zonă.

Consilierul american consideră că există un interes ridicat din partea comunităţii de investitori din Statele Unite către România. În acest sens Serviciul comercial din cadrul Ambasadei SUA oferă asistenţă firmelor americane care doresc să exporte produse şi servicii în România, să găsească oportunităţi comerciale şi parteneri de afaceri locali. Specialiştii în domeniul comercial susţin şi firmele româneşti pentru a găsi oportunităţi comerciale şi a-şi lansa afacerile pe piaţa americană.

În continuare, domnul consilier O’Connor a prezentat 2 evenimente importante: Târgul Internaţional pentru Industrie Hannover Messe 2016, organizat în perioada 25 – 29 aprilie 2016, la care sunt invitate să participe şi firmele clujene. Specialiştii comerciali din cadrul ambasadei oferă sprijin logistic şi pentru iniţierea unor contacte în cadrul unui alt eveniment important, Expoziţia Internaţională care va avea loc la Washington DC, în luna iunie, anul curent.

În cadrul întrevederii domnul preşedinte Ştefan Dimitriu a subliniat faptul că Statele Unite ale Americii şi România au o relaţie bilaterală extrem de puternică, inclusiv în domeniul militar, dar prezenţa americană trebuie să conducă la o intensificare a colaborării economice între firme americane şi firme româneşti. Se constată existenţa anumitor reţineri ale investitorilor americani pentru a veni în număr mai mare, firmele având oportunitatea de a investi aici într-o multitudine de sectoare.

Domnul consilier a arătat că pentru companiile americane este deosebit de important ca mediul investiţional din România să fie unul transparent şi România să beneficieze de o promovare mai intensă. Se fac eforturi din partea membrilor ambasadei, a domnului ambasador Hans Klemm personal, dar ţine de decizia firmelor să-şi stabilească potenţialele investiţii.

Subliniind faptul că paşii pe care România îi face pentru a asigura predictibilitate pentru aceste investiţii sunt importanţi, domnul Preşedinte Dimitriu şi-a exprimat speranţa că acest aspect va contribui la creşterea nivelului de atractivitate pentru firmele americane.

Această întâlnire va fi reluată, iar vizita în Cluj a E.S. Domnul Ambasador, va veni cu concluzii care vor implica priorităţile de moment şi cele viitoare în relaţia bilaterală.

Publicat in : EvenimenteComentariile sunt închise pentru Vizita domnului Greg O’Connor, ataşatul comercial din cadrul Ambasadei SUA în România, la CCI Cluj