Flash Feed Scroll Reader

Tag Archive | "aviatie civila"

Aniversarea a 100 de ani de activitate aeronautica a Aeroportului International Avram Iancu Cluj-Napoca


Miercuri, 21 iunie 2017 Aeroportul International Avram Iancu Cluj-Napoca a sarbatorit 100 de ani de activitate aeronautica si atingerea pragului de 1 milion de pasageri in anul 2017.

Pasagerul cu numarul 1 milion a fost o doamna care a calatorit de la Bologna la Cluj-Napoca cu o cursa a companiei WizzAir fiind intampinata de reprezentanti ai companiei aeriene, ai aeroportului, ai autoritatilor publice locale si judetene, precum si de reprezentanti ai presei care au imortalizat momentul.

 

In continuarea evenimentului aniversar a fost prezentata intr-o scurta conferinta de presa evolutia inregistrata de Aeroport de-a lungul anilor precum si proiectele de dezvoltare pe termen mediu si lung menite sa sustina dezvoltarea acestui obiectiv in acord cu cerintele zonei deservite.

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj este al doilea aeroport din România din punct de vedere al traficului de pasageri, după Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti ,estimandu-se  pana la finalul lui 2017 inregistrarea unui numar de aproape 3 milioane de pasageri.

Reţeaua de rute oferă în prezent 47 de destinaţii regulate spre 20 de ţări din Europa şi Orientul Mijlociu, precum şi peste 10 zboruri charter spre cele mai importante destinaţii turistice.

Vizualizati aici declaratia oferita cu acesta ocazie de catre domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului https://www.youtube.com/watch?v=vvSN9WDJLlg

Publicat in : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Aniversarea a 100 de ani de activitate aeronautica a Aeroportului International Avram Iancu Cluj-Napoca

A 22-a Conferință și Adunare Generală a Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR)


Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) a organizat, în perioada 25-26 septembrie 2014, la Poiana Brașov, cea de-a 22-a Conferință și Adunare Generală. Reprezentând cea mai importantă manifestare de acest gen din sectorul aviației civile din România, lucrările conferinței au fost special concepute pentru a prezenta și dezbate tendințele existente în aviația civilă în contextul noilor provocări ale secolului XXI.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, ai Consiliilor Județene, ai Autorităţii Aeronautice Civile Române, Consiliului Concurenței, ai Serviciului Român de Informaţii, Poliţiei Române, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei Române, Direcției Generale a Vămilor, directori ai aeroporturilor din ţară și ai companiilor aeriene, precum și agenţi economici din ţară şi străinătate cu activitate în domeniul aeroportuar.

Prima zi a conferinței a grupat discuții cu privire la respectarea politicilor în domeniul concurenței în transportul aerian și evoluția obiectivelor de investiții ale aeroporturilor din România în ultimul an. Au fost analizate noile reglementări europene care urmează să fie implementate prin Reglementări Aeronautice Civile Române, precum și noile prevederi europene pentru certificarea aeroporturilor și siguranță aeroportuară şi anume Regulamentul (CE) nr. 216/2008 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi instituirea unei Agenţii Europene de Siguranţă a Aviaţiei.

Totodată, s-au adus în discuție necesitatea finalizării și publicării spre consultare a Master Planului General de Transport și a actualizării legii fundamentale a aviației civile, Codul Aerian Civil, iar în ceea ce privește facilitarea accesării fondurilor europene de către aeroporturile din România şi alocării ajutoarelor de stat către aeroporturi s-a ridicat problema necesităţii întocmirii unei scheme de ajutoare de stat aferente ajutoarelor acordate aeroporturilor cu un trafic mediu anual mai mic de 3 milioane de pasageri ca urmare a prevederilor Noilor Orientări privind ajutoarele de stat destinate aeroporturilor şi companiilor aeriene.

A doua zi a conferinței a fost dedicată partenerilor comerciali ai aeroporturilor. De remarcat în acest sens a fost prezenţa transportatorilor aerieni Austrian Airlines şi DHL care au susţinut rolul companiilor tradiționale în dezvoltarea traficului aerian din România. De asemenea, a fost subliniată şi influenţa remarcabilă a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) în dezvoltarea turismului și necesitatea unei colaborări mai strânse cu aeroporturile. S-a conturat ca o necesitate acordarea de ajutoare de marketing pentru stimularea creșterii traficului aerian pe aeroporturile regionale și atragerea operatorilor aerieni. De asemenea, pentru creșterea transportului de marfă pe aeroporturi, au fost discutate aspecte privind dezvoltarea infrastructurii aeroporturilor pentru a acomoda acest timp de transport și crearea unei infrastructuri adecvate de transport intermodal.

Comunicat presa AG AAR 2014_30.09.2014

Sursa: AAR

Publicat in : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru A 22-a Conferință și Adunare Generală a Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR)