Flash Feed Scroll Reader

Tag Archive | "industrie IT"

Orăşel IT la Cluj, versiunea Ministerului Economiei


Proiectul constituirii unui Silicon Valley în judeţ prinde contur. Ministerul Economiei este convins că un pol de creştere destinat tehnologiei, inovării şi cercetării trebuie consolidat la Cluj şi deja a început să lucreze la un plan axat pe două dimensini care vor înlesni parteriatul în domeniu, potrivit comunicatului ministerului.

Componenta fizică se referă la dezvoltarea unei infrastructuri specifice (transport, clădiri, utilităţi) ce va permite companiilor afiliate într-un cluster să colaboreze cât mai uşor. Latura virtuală are în vedere realizarea unei structuri intra-net. Astfel, schimbul de informaţii este facilitat pentru membrii clusterului.

Clujul a devenit destinaţie optimă pentru constituirea acestui pol de creştere IT, datorită faptului că firmele locale de IT, fie că sunt mici sau mijlocii, au reuşit să se impună pe pieţele internaţionale (Europa şi SUA) prin calitatea serviciilor oferite. Totodată, judeţul este al treilea din România ca valoare a veniturilor generate de industria IT şi pe primul loc ca venituri aduse din exporturile acestei ramuri. O mare contribuţie o are şi Universitatea Tehnică, deoarece a susţinut prin activitatea sa atingerea unui nivel ridicat al cercetării şi inovării în plan autohton.

De altfel, de bun augur este şi prezenţa unor companii cu acţionariat străin, care girează ritmuri mari de creştere şi potenţial de dezvoltare a unui astfel de cluster. În acest sens, statul se va implica prin acordarea unor ajutoare. Spre exemplu, recent Guvernul a aprobat o nouă schemă de ajutor de 100 milioane euro pentru firmele IT care creează peste 200 de locuri de muncă.

În vizita sa la Cluj din 1 iunie, ministrul delegat al Mediului de Afaceri, Lucian Isar, declara că “aglomerarea de afaceri IT” în zonă face viabilă construirea unui asemenea orăşel în genul celui din America, adică un pol de creştere pentru sectorul industriei tehnologiei.

La începutul acestui an, la invitaţia Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest, Marcel Borodi, preşedintele furnizorului de servicii IT, Brinel, a argumentat că reluarea unui proiect de asociere tip cluster este oportună şi necesară.

Încă din anul 2005, cinci firme din sectorul IT&C, AGS, actuală ENDAVA, AROBS, NET BRINEL, RECOGNOS şi TRANSART au încercat să înfiinţeze o campanile virtuală, obiectivul fiind atragerea clienţilor din România, Europa şi SUA.

Publicat in : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Orăşel IT la Cluj, versiunea Ministerului Economiei