Flash Feed Scroll Reader

Tag Archive | "listare bursa companii"

Listarea companiilor de stat la bursă, nesigură din cauza reorganizării Hidroelectrica. Profilul de credit al României este negativ influenţat


Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica pune sub risc întreg programul de privatizare propus de Guvern. Compania urma să fie listată la bursă în acest an, iar în ciuda asigurărilor ministrului delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, că privatizarea Hidroelectrica „rămâne în picioare”,  investitorii se tem. Aceştia opinează că strategia pune în discuţie o ofertă riscantă.

„Este o opţiune drastică nucleară, iar acţionarii noştri nu sunt împăcaţi cu ea”, a comentat Greg Konieczny, managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea care deţine 20% din Hidroelectrica. De asemenea, el a mai precizat că în acest caz Guvernul trebuie să fie foarte atent ca să nu urmeze calea Ungariei şi să sperie investitorii.

Din cauza incertitudiunii generată de insolvenţa Hidoelectrica în rândul creditorilor celorlalte companii de stat din România, şi agenţia de rating Moody’s consideră că procesul privatizării va fi întârziat. De altfel, conform analizei Moody’s intrarea companiei în insolvenţă influenţează negativ situaţia financiară a Executivului şi profilul de credit al României.

Astfel, ţării i se atribuie ratingul „Baa3”, cu perspectivă stabilă, ultima treaptă în categoria „investment grade” a emitenţilor cu recomandare pentru investiţii pe termen lung

Săptămâna trecută agenţia de evaluare a scăzut ratingul Hidroelectrica cu patru trepte, de la Ba1 la B2 şi a avertizat că ar putea urma în curând o nouă retrogradare. În ultima analiză comunicată public, Moody’s argumentează că justificarea oficială pentru intrarea în insolvenţă a fost reorganizarea, şi nu falimentul, aspect care înseamnă că există anumite deficienţe instituţioanale. Măsurile de reoraganizare vor fi, sub această ipoteză, mai puţin extreme.

De altfel, declararea procesului de reorganizare pentru Hidroelctrica afectează sau blochează şi evoluţia altor proiecte din sectorul energetic românesc. Un exemplu în acest sens, este dezvoltarea hidrocentralei Tarniţa-Lăpuseşti, investiţie ce însumează un miliard de euro şi care s-ar putea amâna pentru un timp neprevăzut. Construcţia acestei hidrocentrale este necesară pentru avansul României în sectorul energiei regenerabile

Cauza intrării în insolvenţă a celui mai mare producător autohton de energie electrică a fost admisă săptămâna trecută de Tribunalul Bucureşti ca soluţie de restructurare a datoriilor de aproape un miliard de euro pe care le-a acumulat compania. Ca motive formulate în această cerere au fost consemnate: seceta care a diminuat cu 10% cifra de afaceri a companiei, devalorizarea leului, reducerea fluxului de numerar, creşterea datoriilor cu termen de plată mai mare de 90 de zile, dar şi majorarea pierderilor financiare.

Publicat in : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Listarea companiilor de stat la bursă, nesigură din cauza reorganizării Hidroelectrica. Profilul de credit al României este negativ influenţat