Flash Feed Scroll Reader

Tag Archive | "obligatiuni comune"

FMI cere realizarea de urgenţă a uniunii bancare europene, care ar trebui să readucă încrederea în regiune


În ciuda deciziilor politice majore şi a progreselor de la ultimul summit european, economiile se află tot sub presiuni puternice cauzate de criza economică. În acest context, discursul reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) este tot mai vehement în privinţa constituirii rapide a unui organism de supraveghere centralizată pentru pieţele financiare europene, respectiv realizarea unei uniuni bancare.

FMI a solicitat Băncii Centrale europene să actioneze cât mai repede în această direcţie, argumentul suprem fiind că legăturile negative dintre finanţelor statelor şi bănci sunt mai puternice ca niciodată, ceea ce va prejudicia economiiile europene şi pune în pericol supravietuirea zonei euro.

Fondul a publicat în această săptămână previziuni privind creşterea economică la nivel mondial, pentru zona euro anticipând un avans de 0,3% în acest an în timp ce pentru 2013 a revizuit prognoza de la 0,9% la 0,7%, informează Mediafax.

O astfel de uniune bancară, promovată până acum de Comisia Europeană  şi Banca Centrală Europeană, ar consta în supravegherea centralizată a băncilor şi un mecanism comun de garantare a depozitelor de economii. Liderii unor state, precum Germania, au respins ideea unei astfel de uniuni, întrucât se justificând că le-ar putea fi afectată solvabilitatea.

FMI a mai insistat şi în alte rânduri asupra acestui aspect şi a punctat că statele trebuie să-şi asume un angajament ferm faţă de moneda unică pentru a recâştiga încrederea investitorilor. De altfel, recomanda introducerea de obligaţiuni comune ca posibilă soluţie pentru Europa.

Publicat in : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru FMI cere realizarea de urgenţă a uniunii bancare europene, care ar trebui să readucă încrederea în regiune