Flash Feed Scroll Reader

Tag Archive | "reevaluare contracte"

Firmele româneşti se pregătesc pentru dispariţia euro. Introduc clauze contractuale speciale


Criza acută şi incertitudiunile din zona euro pun presiune asupra afacerilor locale. Companiile iau în calcul cele mai sumbre scenarii, după anunţurile privind situaţia Greciei, Portugaliei, Spaniei şi chiar a Irlandei.

Astfel managerii români decid să fie precauţi şi mulţi dintre aceştia îşi adaptează contractele pentru eventualitatea în care moneda europeană ar dispărea.  Astfel, încep să apară clauze contractuale prin care se stipulează modul în care vor fi reevaluate contractele încheiate acum în euro. Marca germană, chiar dacă în acest moment a fost înlocuită cu moneda unică europeană, este văzută ca o alternativă care garantează stabilitate în cazul în care s-ar renunţa la euro

„Companiile introduc clauze contractuale în care spun aşa: dacă moneda euro dispare, sumele se vor converti în dolari americani, dolari australieni, franci elveţieni sau chiar mărci germane”, spune Petre Dinu, partener la casa de avocatura Cunescu, Balaciu si Asociaţii, membră a firmei independente de consultanta si audit Nexia Romania.

Pe de altă parte, Dinu susţine că piaţa de consultanţă din România şi nu numai ar creşte puternic dacă Grecia ar ieşi din zona euro, pentru că multe firme vor avea nevoie de servicii specializate pentru evaluarea impactul asupra afacerilor, potrivit www.economica.rtv.net

O cercetare de piaţă a  firmei de consultanţăp KPMG, recent desfăşurata, arată că doar 30% din firmele din Europa şi-au luat masuri împotriva riscurilor care generate de o posibilă rupere a zonei euro, dar că majoritatea au revizuit termenii contractuali şi au analizat poziţiile de lichiditate.

Publicat in : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Firmele româneşti se pregătesc pentru dispariţia euro. Introduc clauze contractuale speciale