Lună: decembrie 2011

  • ALERTĂ. Băncile britanice se pregătesc de destrămarea zonei euro

    Directorul Autorităţii britanice pentru Servicii Financiare (FSA), Hector Sants, a somat cele mai importante bănci britanice să adopte măsuri pentru situaţii de urgenţă şi să conceapă planuri pentru teste de rezistentă. “Deşi reuniunea nu a avut ca scop principal adresarea acestui avertisment, Sants a îndemnat instituţiile bancare britanice să înceapă efectuarea unor teste de rezistenţă…

  • PE a votat acordarea unui ajutor suplimentar pentru dezvoltarea regională a României

    Parlamentul European a votat în ședința plenară de joi acordarea unui ajutor suplimentar pentru proiectele de dezvoltare regională finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul Social European (FSE), iar pe lista statelor beneficiare figurează şi România. Alte state care vor profita de această măsură sunt Ungaria, Letonia, Portugalia, Grecia și Irlanda. Practic,…

  • Draghi (BCE):Riscurile care pot influenţa perspectivele zonei euro au crescut

    Preşedintele Băncii Europene Centrale, Mario Draghi, a declarat joi că au crescut riscurile care pot influenţa perspectivele zonei euro, după ce au fost luate măsuri, temporare, cum ar fi limitarea răscumpărarea datoriilor guvernamentale, potrivit BBC. El a reamintit că rolul Băncii Centrale este de a controla inflaţia şi a pledat pentru măsuri fiscale de restaurare a…

  • Europa spune, din nou, că nu are încredere în statisticile româneşti

    Organismul care se asigură că statisticile europene sunt demne de încredere (ESGAB) a declarat joi că are „îndoieli” în privinţa voinţei României, Poloniei şi Danemarcei de a implementa codul de bune practici pe care îl recomandă. European Statistical Governance Advisory Board (Consiliul European Consultativ pentru Guvernanţă Statistică, ESGAB) afirmă, într-un raport dat publicităţii joi, că trei ţări…

  • Sarkozy cere o „refondare a Europei”, pe baza propunerilor Franţei şi Germaniei

    Preşedintele francez Nicolas Sarkozy s-a declarat joi, într-un discurs consacrat crizei din Zona euro, cu opt zile înainte de summitul UE, în favoarea unui nou tratat pentru „refondarea Europei”, având la bază propunerile Franţei şi Germaniei. Cu câteva ore mai devreme, noul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a refuzat ca instituţia pe…

  • Subiectele zilei- 2 decemebrie 2011

    Cine umple hotelurile Clujului; Industria se dezvoltă în afara Clujului; Până să ajungă la Jucu, Bosch investeşte 70 milioane de euro într-o fabrică din Serbia;Ce se întâmplă când o bancă se retrage din România;ONU: Recesiunea, tot mai aproape;Wolfgang Munchau, Financial Times: Sunteţi norocoşi că nu v-aţi grăbit să intraţi în zona euro;Fondurile care au stat…

  • Penalităţi usturătoare pentru asiguratorii RCA care nu te despăgubesc la timp

    Asiguratorii care nu-şi îndeplinesc la timp obligaţiile ce decurg din poliţele RCA, riscă să plătească pentru fiecare zi de întârziere penalizări de 0,2% din valoarea despăgubirii cuvenite. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a specificat că dacă, în termen de 3 luni de la avizarea producerii daunei, asiguratorii care nu au informat persoanele asigurate despre…

  • Noi reglementări pentru firmele plătitoare de TVA, de la 1 decembrie

    Începând cu 1 decembrie, societăţile comerciale care cer înregistrarea în scopuri de TVA vor depune la organele fiscale o cerere  de înregistrare în scopuri de TVA. De asemenea, în aceeaşi zi cu depunerea înmatriculării societăţii la Registrul Comerţului vor depune la Finanţe o anexă la cererea de înregistrare şi o declaraţie a menţiunii. “Noua procedură…

  • Cheltuielile de consum din UE au crescut cu 0,5% în al treilea trimestru din 2011

    Cheltuielile de consum din UE au crescut în trimestrul al treilea din 2011 cu 0,5% în termeni anuali, faţă de avansul puternic de 2,1% raportat în perioada aprilie – iunie, acesta fiind cel mai redus ritm de creştere înregistrat în 2011, potrivit Barometrului cheltuielilor de consum al Visa Europe. „Cheltuielile de consum din UE au…

  • Guvernul reglementează prin OUG managementul privat în companiile de stat

    Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat miercuri adoptarea în Guvern a unei ordonanţe de urgenţă prin care companiile de stat cu o cifră de afaceri de peste un miliard de lei la nivelul anului 2010 şi peste o mie de angajaţi vor începe selectarea managerilor privaţi. „Proiectul de OUG privind guvernanţa corporatistă în instituţiile publice…