Actele normative pentru privatizarea a 20%din acţiunile CFR Marfă și Tarom vor fi aprobate în august


Actele normative necesare privatizării a 20% din acţiunile CFR Marfă și Tarom vor fi aprobate în cursul lunii august, a anunţat ministrul Anca Boagiu, marţi, în cadrul întâlnirii cu delegaţia FMI, CE şi BM.

„În ceea ce priveşte procesul de privatizare a 20% din acţiunile CFR Marfă şi Tarom, ministrul Anca Boagiu a precizat că actele normative necesare au fost deja pregătite şi vor fi aprobate în cursul lunii august”, se arată într-un comunicat MTI.

Boagiu a prezentat în cadrul întâlnirii stadiul aprobării noii legislaţii privind guvernarea corporatistă, arătându-se optimistă că procesul de modificare legislativă coordonat de Ministerul Justiţiei va fi finalizat în curând.

„Ministrul Transporturilor a precizat că rămâne un suporter puternic al introducerii managementului privat în companiile de stat odată cu modificarea legislaţiei”, se mai spune în comunicat.

Anca Boagiu s-a întâlnit marţi cu delegaţia formată din reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, delegaţie condusă de Jeffrey Franks

Întâlnirea a avut ca obiect evaluarea  progreselor MTI  legate de angajamentele din scrisoarea de intenţie a Guvernului României către FMI din iunie 2011 şi din Memorandumul de Înţelegere cu Comisia Europeană.

Concluziile întâlnirii dintre ministrul Boagiu şi reprezentanţii FMI, CE şi BM au fost că planurile de restructurare şi eficientizare a companiilor de stat au început să producă efecte pozitive.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Jeffrey Franks, a început pe 20 iulie cea de-a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv cu România, potrivit unui comunicat al FMI.

Vizita FMI, care se va încheia la 1 august, va fi comună cu a unor echipe din partea Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

„Misiunea se va întâlni cu autorităţile şi cu reprezentanţi ai partidelor politice, sindicatelor, mediului de afaceri, băncilor şi societăţii civile. Se aşteaptă ca misiunea să-şi prezinte concluziile la sfârşitul vizitei”, se mai arată în comunicat.

Consiliul Director al FMI a finalizat, la sfârşitul lunii iunie, prima evaluare a performanţei economice din România în cadrul acordului stand-by, analiză ce permite plata imediată a 481 milioane euro, însă autorităţile române au anunţat că nu vor folosi banii.

Acordul stand by a fost aprobat în 25 martie, cu o valoare de 3,5 miliarde euro sau aproximativ 4,9 miliarde dolari şi a intrat în vigoare pe 31 martie.

Sursa: NewsIn