ACTUALITĂŢI SENEGALEZE


Spread the love

ACTUALITĂŢI  SENEGALEZE

Cooperare U.E. – Senegal

In cadrul programelor de cooperare susţinute financiar de U.E., programe vizând protecţia mediului şi dezvoltarea durabilǎ, recent a fost dat ȋn folosinţǎ, ȋn perimetrul localitǎţii Richard Toll (oraş situat pe malul sudic al fluviului Senegal) sistemul integrat de colectare, igienizare zonalǎ şi tratare a apelor reziduale. Obiectivul, realizat cu un efort financiar depǎşind 4 miliarde FCFA (cca. 6,1 mil. Euro), cuprinde o reţea de colectare mǎsurând peste 50 km de canale subterane, sistem la care au fost racordate un numar  de 3.220 de gospodǎrii individuale, dispozitive complete pentru igienizarea a 23 de şcoli (peste 8.500 elevi), precum şi o staţie de tratare şi depoluare a apelor uzate de al cǎrui efect care vor beneficia ȋn jur de 40.000 de locuitori.

Ceremonia inauguralǎ – la care au fost prezenţi şeful Delegaţiei U.E. la Dakar şi ministrul senegalez al Mediului şi Dezvoltǎrii Durabile – a oferit diplomatului european (ambasadorul Joaquín González-Ducay), prilejul de a se referi la noi obiective cuprinse  ȋn programele bilaterale privind protecţia mediului şi dezvoltarea durabilǎ, respectiv investiţii pentru ameliorarea infrastructurii urbane ȋn alte patru oraşe ale ţǎrii (Diourbel, Mbacké, Tivaouane şi Mbour ) şi al cǎror volum ar putea depǎşi 25 de milioane euro.

Eliminarea vizelor de intrare ȋn Senegal

In cadrul discursului oficial rostit cu ocazia Zilei Naţionale (4 aprilie), preşedintele Macky Sall a fǎcut publicǎ decizia de eliminare a vizelor de intrare a cetǎţenilor strǎini ȋn Senegal, cu ȋncepere din data de 1 mai 2015.  Masura vizeazǎ relansarea celui mai important sector economic, respectiv turismul, de câţiva ani intrat ȋn declin, cu atât mai pregnant ȋn 2014 cand, virusul Ebola a afectat considerabil fluxurile de turişti neafricani cǎtre tǎrile Africii de Vest.

Analiza economicǎ a relevat faptul cǎ, intrǎrile de valutǎ provenite din taxele consulare sunt nesemnificative comparativ cu ȋncasǎrile ce s-ar putea obţine ca efect al  creşterii numarului de turişti strǎini ȋn Senegal.

Strategia nationalǎ de creştere economicǎ (Plan Sénégal Emergent), prefigureazǎ  un prag de 3 milioane vizitatori la nivelul anilor 2020, faţǎ de situaţia prezentǎ când,  intrǎrile anuale nu depǎşesc un million.

Dincolo de aceastǎ primǎ decizie politicǎ, Guvernul senegalez examineazǎ posibilitatea instituirii şi altor facilitǎţi financiare ȋn beneficiul turiştilor, cum ar fi: eliminarea taxei de timbru pentru biletele de cǎlatorie, reducerea cu 50 % a impozitului pe bilet, revizuirea taxelor de aeroport, negocieri cu reprezentanţii companiilor aeriene pentru reducerea suprataxei de combustibil (care acoperǎ cca. 40 % din costul biletului).

Tot ȋn cadrul mǎsurilor pentru revigorarea sectorului turistic, Guvernul are ȋn vedere acordarea unui volum important de credite (5 miliarde FCFA – 7,6 milioane euro) destinat dezvoltǎrii infrastructurii hoteliere.

Resurse naturale

Recent, ȋn lista resurselor naturale de care Senegalul dispune, alǎturi de fosfati, minereu de fier, carbune, zirconiu, aur s.a., a fost ȋn mod oficial inclus şi petrolul.

Descoperirea preţiosului combustibil aparţine firmei britanice CAIRN ENERGY, care, efectueazǎ lucrǎri de prospecţiuni si foraj off-shore, ȋntr-un perimetru concesionat ȋn  largul coastelor senegaleze. Potrivit primelor estimǎri, rezervele acestei zone, ar fi  cuprinse ȋntre 250 milioane barili (cu o probabilitate de 90 %) şi 2,5 miliarde barili   (cu o probabilitate de 10 %).

Ministerul senegalez al Energiei lucreazǎ déjà la primele evaluǎri privind impactul pe care acestǎ resursǎ ȋl va avea asupra dezvoltǎrii economiei, ţinând cont şi de necesitatea redimensionǎrii capacitaţii de rafinare a societaţii naţionale de profil – SAR (Société Africaine de Raffinage).

Sursa:

CAMERA DE COMERŢ BILATERALĂ SENEGAL-ROMANIA (C.C.B.S-R)