Cifra de afaceri a producătorului finlandez de soluţii metalice pentru construcţii Rautaruukki a crescut anul trecut la nivel global cu 26%, până la 2,4 miliarde euro, faţă de 1,9 miliarde euro în anul anterior, potrivit datelor anunţate miercuri de companie.
Acest avans a avut la bază creşterile în ceea ce priveşte numărul comenzilor, unde s-a înregistrat o majorare de 34%. Totodată, compania a realizat anul trecut un profit operaţional de 38 milioane de euro. Pentru acest an, Rautaruukki estimează creşterea afacerilor cu 25% la nivel global.
De asemenea, în România, Ruukki a înregistrat în 2010 un avans al afacerilor de 18%, comparativ cu 2009.
„De cealaltă parte, Ruukki România, divizia locală a grupului Rautaruukki, a înregistrat în 2010 o creştere a cifrei de afaceri de 18% pe piaţa autohtonă, peste estimările iniţiale care vizau un avans de 10%. Reprezentanţa din România asigură şi managementul operaţiunilor din Bulgaria. Astfel, rezultatele cumulate pe cele două pieţe indică un avans de 13%, dat fiind faptul că piaţa din România a fost mai dinamică decât cea din Bulgaria. Creşterile de pe piaţa locală au fost susţinute de concentrarea pe lucrările de renovare înregistrate la nivelul segmentului rezidenţial. Pe parcursul anului trecut Ruukki România a fost implicată în numeroase proiecte de mare anvergură”, spun reprezentanţii companiei.
„Comenzile au crescut pe toate domeniile pe care activăm. Din punct de vedere geografic, cel mai mare avans în acest sens a fost înregistrat în Suedia şi pe pieţele pe care am intrat recent cu produse speciale de oţel, cum ar fi Brazilia, China sau Turcia”, a declarat preşedintele şi directorul general al Rautaruukki, Sakari Tamminen.
Reprezentanţii companiei consideră că sunt suficiente motive pentru a considera anul 2011 unul mai bun din perspectiva business-ului. În acest an, comparativ cu 2010, Rautaruukki preconizează o creştere a investiţiilor din domeniul industrial pe pricipalele pieţe pe care activează.
„Creşterea activităţii în industriile din care provin cei mai mulţi clienţi ai companiei va duce la o cerere mai mare pentru produsele comercializate. Ne aşteptăm de asemenea ca preţurile de comercializare ale produselor speciale din oţel să crească în urma majorării cererii şi a preţului materiei prime”, a adăugat Sakari Tamminen.
Rautaruukki furnizează componente metalice, sisteme şi sisteme integrate pentru industria tehnologică şi de construcţii. Rautaruukki are operaţiuni în 27 de ţări şi peste 11.800 de angajaţi. Compania este listată la bursa din Helsinki (Rautaruukki Oyj: RTRKS). Corporaţia utilizează numele de marketing Ruukki.
Sursa: NewsIn