Afacerile Romsym Data au crescut anul trecut cu circa 7%, la 5,9 milioane euro


Grupul Romsym Data, cel mai important distribuitor independent de software din Romania, a înregistrat anul trecut o creştere de aproximativ 7% a cifrei de afaceri, de la 5,5 milioane euro în 2009, la 5,9 milioane euro în 2010, a anunţat luni compania.

„Profitul companiei s-a menţinut în limita de 10% din cifra de afaceri. În ceea ce priveşte anul 2010, legat de zona de servicii şi consultanţă a companiei, această zonă a înregistrat o creştere de aproximativ 12%. La creşterea înregistrată în domeniul serviciilor, centrul ITtraining a avut o creştere semnificativă, ca o consecinţă a mutaţiilor produse pe piaţa muncii existând o cerere tot mai mare pentru astfel de servicii”, a declarat directorul general Romsym Data, Răzvan Balint.

De asemenea, printre obiectivele companiei pentru 2011 se numără dezvoltarea zonei de securitate IT.  Tot pentru anul 2011, compania îşi propune să se extindă în zona de distribuţie a aplicaţiilor în modelul SaaS (Software as a Service).

Romsym este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii IT din România şi Republica Moldova, oferind tehnologie produsă de lideri mondiali în soluţii de securitate (Symantec, GFI, Watch Guard, Zoho, IronPort), managementul reţelelor (Alt-N Technologies, Vector, Tobit Software, Blue Coat), DTP şi web design (Adobe, Xara, Strata), managementul afacerilor (SAP-Business Objects, IBM-SPSS, Minitab, SumTotal), softuri utilitare (ACD Systems, Realnetworks, WinZip, Install Shield Software, Realnetworks, Roxio, Total Commander), dezvoltare şi soft ştiinţific (MathSoft, MathWorks, YesSoftware, Micro Focus), sisteme Open Source (Red Hat).

De asemenea, Romsym Data oferă consultanţă şi training în domeniul IT prin intermediul centrului Ittraining. Între clienţii Romsym Data sunt Alcatel, Automobile Dacia, Banc Post, Banca Românească, BCR Leasing, BRD, BAT, Electrica, Europharm, Excelent, Flanco, Interbrew, Ministerul Justiţiei, Miro Bank, McDonald’s, Orange, Pagini Aurii, RATB, Raiffeisen Bank, Shell, Sindan, Ursus, SNCFR, Volksbank, Timken.

Sursa: NewsIn