Alpha Bank intenţionează să creeze un holding separat al subsidiarelor din România şi din alte 5 state est-europene. BERD va deţine 30% din participaţii


Alpha Bank este pe punctul de a separa diviziile din România, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Albania şi Macedonia. Astfel, grupul bancar este aproape de un acord pentru vânzarea unei participaţii de până la 30% din subsidiarele est-europene, printre care şi cea din România, către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), potrivit publicaţiei elene Real News, preluată de Bloomberg. .

Alpha Bank şi EFG Eurobank, proprietarul Bancpost, au încheiat anul trecut un acord de fuziune, însă Alpha s-a retras în martie din înţelegere după pierderile peste estimări înregistrate de bănci în urma acordului de participare a investitorilor privaţi la restructurarea datoriilor Greciei, informează www.mediafax.ro

Potrivit rezultatelor financiare de la finele lunii septembrie a anului trecut, soldul creditelor Alpha Bank în România se ridica la 3,4 miliarde euro, în scădere cu 7% faţă de nivelul de la finele anului 2010.