Analiştii spun că nu pot fi făcute previziuni privind preţul petrolului pentru perioada următoare


Situaţia din Libia a dus la o ieftinire a preţului petrolului, însă analiştii chestionaţi de The Money Channel spun că deocamdată nu se pot face estimări în privinţa modului în care va reacţiona piaţa ţiţeiului în continuare, ci doar după ce situaţia de la Tripoli se va limpezi.

„În momentul de faţă, Libia este principalul motiv pentru care vedem petrolul scăzând cu peste două procente sau în jur de două procente pe pieţele internaţionale dar să nu uităm că traversăm o perioadă dificilă, motiv pentru care ne putem aştepta la o relativă stabilizare a preţului petrolului în perioadele următoare, relativ scurte. Pentru o perioadă mai lungă de timp nu ne putem aştepta sau, mă rog, sunt mai rezervat în a spune că se va aprecia preţul, se va ieftini. Dacă aşteptăm o limpezire a situaţiei şi o clarificare a lucrurilor din zonă, probabil că atunci am putea evalua mai precis evoluţia petrolului şi ce se va întâmpla ulterior”, a declarat analistul financiar Ciprian Bârsan.

La rândul său, brokerul Radu Ciofu a precizat pentru The Money Channel că am putea asista la o volatilitate în piaţa petrolului dacă ar apărea o situaţie de genul celei din Irak, când susţinătorii preşedintelui Saddam Hussein au incendiat instalaţiile petroliere, dar că mai importantă pentru preţul ţiţeiului este situaţia economică mondială.

„Singurul lucru care cred că ar putea aduce o volatilitate mare şi ar putea aduce ceva mişcări este dacă cumva ca o mişcare aşa, ca ultimă mişcare practic, colonelul Gaddafi să facă ce a făcut şi Saddam Hussein după invazia din Golf, şi anume să arunce în aer toate sondele petroliere”, a spus Ciofu.

Preţul petrolului a scăzut luni, pe fondul speculaţiilor că intrarea rebelilor în Tripoli ar putea duce la încetarea conflictului din Libia, iar această ţară ar putea relua exporturile de petrol, ceea ce ar duce la creşterea livrărilor la nivel mondial, potrivit BBC News.

Astfel, preţul petrolului Brent a scăzut cu 2,9%, la 105,5 dolari pe baril, în timp ce barilul de petrol „light sweet crude” a ajuns la 81,3 dolari, în scădere cu 1,3%.

Libia este al 12-lea cel mai mare exportator de petrol din lume, iar înainte de începerea conflictului, producea 1,6 milioane de barili pe zi de ţiţei (2% din producţia mondială).

Un convoi al rebelilor a intrat duminică seara în centrul capitalei libiene, fiind întâmpinat cu urale de mulţime, după o zi de lupte crâncene în şi în jurul Tripoli. Purtătorul de cuvânt al NATO declara duminică dimineaţa că regimul lui Muammar Gaddafi se prăbuşeşte.

Sursa: NewsIn