ANRMAP a anunţat că va publica un ordin pentru clarificarea mecanismului de achiziţii publice


ANRMAP a anunţat marţi că va publica săptămâna viitoare un ordin pentru clarificarea mecanismului de achiziţii publice, în scopul eliminării unor reguli excesive, birocratice, impuse de unele autorităţi de management, reguli care blochează absorbţia de fonduri europene.

„Există autorităţi de management care impun nişte reguli sau proceduri excesive, birocratice, diferite de cele care există în legislaţie, operatorii economici fiind obligaţi să folosească mecanismul de achiziţii publice. Săptămâna viitoare vom publica un ordin prin care se va clarifica mecanismul de achiziţii publice, cu referire în special la cei care nu sunt obligaţi să folosească sistemul”, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Cristina Trăilă.

Reprezentanţii ANRMAP au precizat că au existat sesizări din partea operatorilor economici beneficiari de fonduri europene potrivit cărora au fost obligaţi să publice anunţuri în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, dar şi că unele proiecte au fost respinse pentru că nu existau departamente de achiziţii publice în cadrul companiilor.

Sursa: NewsIn