APDRP va încheia contracte de finanţare de 96 milioane euro cu 114 beneficiari ai Măsurii 123


Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va încheia contracte de finanţare în valoare de 96 milioane euro cu 114 solicitanţi de fonduri europene nerambursabile pentru proiecte de creştere a valorii adăugate a produselor agricole şi silvice (Măsura 123).

„Pe pagina oficială de internet a APDRP, a fost publicat Raportul de selecţie al proiectelor depuse în cadrul sesiunii desfăşurate în perioada 1 – 31 martie 2011. Prin acest Raport, au fost selectate pentru a fi finanţate cu fonduri nerambursabile, 114 proiecte din cele 329 depuse. Valoarea totală nerambursabilă a proiectelor selectate este de aproximativ 96 de milioane de euro”, se aartă într-un comunicat transmis miercuri de APDRP.

Cele 114 proiecte vor primi fonduri nerambursabile pentru realizarea investiţiilor privind construirea spaţiilor pentru depozitare (nutreţuri, cereale, cartofi) dotate cu uscătoare sau aparatură de laborator, construirea spaţiilor pentru procesare (ciuperci, cereale, ulei, etc.) sau a morilor de făină.

Totodată, investiţiile selectate pentru finanţare prevăd înfiinţarea secţiilor de prelucrare a deşeurilor animale, a fabricilor de nutreţuri combinate, a fabricilor de procesare lapte, a silozurilor, a abatoarelor pentru păsări, a unităţilor de vinificaţie.

Potrivit APDRP, cea mai accesată investiţie este cea de construire a spaţiilor pentru depozitarea cerealelor sau a produselor agricole.

Valorile nerambursabile ale proiectelor selectate se situează între 43.000 euro (amenajarea unui centru de prelucrare şi ambalare a laptelui) şi 2,95 milioane de euro (construirea unei fabrici de nutreţuri combinate). Un proiect care se încadrează în aria de investiţii a Măsurii 123 poate obţine maxim 3 milioane euro.

Fondurile alocate pentru ”Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi silvice” (Măsura 123) în această sesiune au fost în valoare de 130 de milioane euro.

Sursa: NewsIn