Ardaf şi-ar putea reduce capitalul social cu 358,15 milioane lei, la 44,77 milioane lei


Acţionarii companiei de asigurări Ardaf ar putea decide, în şedinţa din 21 martie, reducerea capitalului social cu 358,15 milioane lei, la 44,77 milioane lei, potrivit unui anunţ al companiei.

Reducerea ar urma să se realizeze prin anularea unui număr 3,58 miliarde de acţiuni, ca urmare a diminuării activului net al societăţii la o valoare mai mică decât jumătate din capitalul social, potrivit convocatorului publicat pe pagina de internet a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În prezent, Ardaf are un capital social de 402,91 milioane lei, divizat în 4,03 miliarde de acţiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. În urma reducerii, Ardaf ar avea un capital social de 44,77 milioane lei, divizat în 447,68 milioane de acţiuni nominative cu o valoare nominală de 0,1 lei fiecare, egale şi indivizibile.

Reprezentanţii Generali Group în România au anunţat vineri că Generali Asigurări şi Ardaf intenţionează să fuzioneze, iar noua companie care se va numi Generali România va furniza produse sub ambele mărci.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a anunţat în 10 februarie că a aprobat transferul portofoliului de asigurări generale al societăţii Roumanie Assurance International (RAI) către Ardaf.

Roumanie Assurance International, specializată în asigurări de călătorie, a fost înfiinţată în 1992, iar în 2008 a fost preluată împreună cu Ardaf de către Generali PPF Holding. În 2009, Ardaf şi-a redus pierderile la 90,5 milioane lei, de la 185 milioane lei în anul anterior.

Grupul Generali PPF Holding este prezent în România prin Generali Asigurări, Ardaf, RAI şi Generali Fonduri de Pensii.

Sursa: NewsIn