Ariston Thermo România estimează afaceri în creştere cu 25% în 2011, la circa 37,5 milioane euro, comparativ cu anul trecut, când business-ul companiei a fost de 30 milioane de euro, a declarat joi directorul de vânzări, Cătălin Drăguleanu.
Potrivit acestuia, posibila eliminare a subvenţiilor la încălzire ar putea determina creşterea pieţei locale de centrale termice cu peste 30%, tot mai mulţi români optând pentru instalarea unui sistem propriu de încălzire a locuinţelor.
Astfel, piaţa locală de centrale termice murale de apartament ar putea ajunge în acest an la aproximativ 180.000 de unităţi vândute, în creştere cu circa 30% comparativ cu 2010. Anul trecut, aceasta a înregistrat un volum total de 135.000 de centrale termice comercializate, 75% dintre acestea fiind achiziţionate pentru locuinţele debranşate de la sistemul centralizat de încălzire.
“Eliminarea subvenţiilor la încălzire va avea un impact major în vânzările de centrale termice de pe piaţa locală. Românii vor opta pentru achiziţia şi instalarea unui sistem propriu de încăzire pentru a reduce cheltuielile, dar şi pentru a avea controlul costurilor şi mai mult confort”, a declarat Cătălin Drăguleanu.
Discuţiile privind posibila eliminare a subvenţiilor la energia termică au avut un impact pozitiv asupra pieţei şi în 2010, determinând o creştere a acesteia cu 35%, de la 100.000 de unităţi, la 135.000 de unităţi.
“Anul trecut am putut observa o cerere crescută pentru centrale termice în special datorită anunţurilor contradictorii privind costurile încălzirii centralizate. Astfel, doar în lunile de toamnă, septembrie, octombrie şi noiembrie, aproximativ 50.000 de familii au optat pentru montarea unei centrale termice proprii”, a mai declarat oficialul companiei.
Potrivit acestuia, problemele CET-urilor şi datoriile mari ale acestora către furnizorii de gaze naturale au determinat în 2010 debranşarea masivă a locuinţelor de la sistemul centralizat de încălzire. Un exemplu relevant în acest sens sunt oraşele Târgu Mureş şi Braşov, unde aproximativ 18.500 şi respectiv 10.000 de locuinţe au renunţat la încălzirea centralizată.
Directorul de vânzări al Ariston Thermo România susţine în acelaşi timp că, în condiţiile acutizării problemelor sistemului centralizat de încălzire şi a eliminării subvenţiilor acordate populaţiei, piaţa de centrale termice de apartament poate creşte cu mai mult de 30%, în acest moment figurând conectate la sistemul centralizat peste 1,5 milioane de apartamente la nivel naţional.
“Chiar şi în cazul în care se vor menţine subvenţiile la încălzire, piaţa locală de centrale termice va înregistra o creştere datorată impactului facturilor majorate la încălzire, impact, resimţit încă din această iarnă, dar şi ca urmare a imposibilităţii autorităţilor locale de a susţine partea de subvenţie a gigacalorieie ce le revine“, a subliniat Cătălin Drăguleanu.
Totodată, acesta susţine că eliminare totală a subvenţiilor la încălzire în Capitală ar putea determina, de asemenea, o creştere explozivă a vânzărilor de centrale termice, în condiţiile în care tot mai mulţi bucureşteni vor renunţa la sistemul centralizat. În acest moment peste 80% dintre locuinţele din Capitală sunt încă branşate la RADET.
Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, lider internaţional în producţia şi furnizarea unei game complete de echipamente şi servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră.
Portofoliul de produse Ariston Thermo Romania este compus din centrale termice murale şi de pardoseală, convenţionale şi în condensare sub brandurile Ariston, Chaffoteaux şi Rendamax, boilere electrice şi indirecte, instanturi pe gaz, aparate de aer condiţionat şi panouri solare.
Sursa: NewsIn
Foto: http://www.dailybusiness.ro