AVANTAJELE utilizării Legalis®2.0


Spread the love

A. Conţinut legislativ şi juridic integrat

  • Legislaţia completă, actualizată a României ØActele normative publicate în România până în prezent sunt disponibile integral în Legalis®2.0, în secţiuni clar definite – legislaţie actualizată – LaZi, Monitorul Oficial, pentru o utilizare cât mai eficientă. Veţi regăsi legislaţia României consolidată în sub-secţiunea La Zi, în timp ce forma oficială a actelor poate fi vizualizată în sub-secţiunea Monitorul Oficial, beneficiind totodată de actualizările în timp real, evidenţiate prin funcţia Referinţe Act.

·         Jurisprudenţa instanţelor române şi a celor europene Ø Jurisprudenţa Legalis®2.0 reprezintă cea mai complexă şi mai diversă colecţie de jurisprudenţă din softurile juridice prezente în România.
Cu peste 100.000 de decizii, inclusiv conţinutul revistelor Buletinul Casaţiei şi Buletinul Curţilor de Apel, veţi avea o imagine completă asupra cazurilor concrete pe care le aveţi de rezolvat în activitatea dumneavoastră. În plus, jurisprudenţa include şi decizii importante ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi ale Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

·         Documente UE Ø Legislaţie şi jurisprudenţă europeană.

·         Doctrină ØNumai în Legalis®2.0 puteţi citi în format electronic cele mai recente ediţii din doctrina în materie de drept civil, drept procesual civil, modele de contracte, cereri şi acţiuni în justiţie şi doctrină în materie de dreptul afacerilor. 49 de cărţi ale Editurii C.H. Beck din Drept Civil, Dreptul Afacerilor, Dreptul U.E. şi CEDO, Drept Public.

·         Reviste online Ø conţinut integral în format PDF şi arhiva cu ediţiile revistelor începând cu anul 2009 – Curierul fiscal şi Curierul Judiciar.

·         Bibliografie – o unealtă perfectă pentru practicieni Ø Puteţi extinde acum orice documentare profesională folosind Bibliografia, un compendiu de referinţe la toate articolele de specialitate apărute în 13 reviste de profil juridic, din domenii precum dreptul civil, dreptul comercial, dreptul penal, dreptul afacerilor sau drepturile omului. Nu lipsesc din lista acestor reviste, titluri cunoscute precum revista Dreptul, Curierul Judiciar, Curierul fiscal, Revista Română de Drept al Afacerilor, Revista Română de Dreptul Muncii, Caiete de Drept Penal.

B. Instrumente de lucru incontestabile

  • Noua interfaţă Legalis®2.0 Ø mult mai simplu de utilizat, inclusiv de pe tabletă sau telefonul mobil.
  • Măşti de căutare specializate Ø pentru o experienţă avansată de lucru folosiți măştile de căutare specializate pentru următoarele secţiuni din Legalis®2.0: Legislaţie, Jurisprudenţă, Jurisprudenţă CEDO, Monitorul Oficial, Documente UE, Bibliografie. Astfel, oricât de puţine detalii cunoaşteţi despre un document, veţi avea interfaţa potrivită care le va interpreta corect şi va afişa rezultatul dorit.
  • Versiunile consolidate ale actelor Ø oricare dată calendaristică aleasă de dumneavoastră, din prezent, trecut sau chiar viitor, vă va permite să vizualizaţi forma validă şi aplicabilă a actului normativ la momentul ales.
  • Conexiuni între documente Ø acte normative, decizii, elemente de bibliografie, cărţi, comentariile Noului Cod civil şi Noului Cod de procedurăcivilă – toate acestea permit conexiuni dinamice.
  • Linia de căutare simplificată Ø În Legalis®2.0 puteţi folosi linia de căutare simplificată, de tipul celei utilizate de motoare de căutare precum Google sau Yahoo. Căutările sunt mai rapide şi sunt completate de sistemul de inter-relaţionare între documente, disponibil în panoul din dreapta, de măştile avansate de căutare şi de posibilităţile multiple de rafinare şi filtrare a conţinutului.
  • Fără instalare! Ø Veţi scăpa totodată de grija instalărilor şi a actualizărilor manuale ale produsului dumneavoastră legislativ. Legalis se actualizează de minim două ori pe zi, în mod automat.
Modul Legalis®2.0 Conţinut Preţ abonament

12 luni

LEGISLAŢIE

Modul de bază

Legislaţia României, actualizată şi consolidată
Documente U.E. – legislaţie şi jurisprudenţă europeană selectate
Bibliografie – referinţe către cele mai importante reviste de drept din România
135 €

STANDARD

(legislatie şi jurisprudenţă)

Modul de bază

Legislaţia României, actualizată şi consolidată
Documente U.E. – legislaţie şi jurisprudenţă europeană selectate
Jurisprudenţă – peste 100.000 de soluţii ale instanţelor române, inclusiv:  Buletinul Curţilor de Apel, Buletinul Casaţiei, Buletinul Curţilor de Apel – Supliment
– Peste 2.000 de soluţii CEDO comentate
Bibliografie – referinţe către cele mai importante reviste de drept din România
300 €

DOCTRINĂ CIVIL

Noul Cod civil. Note, corelaţii, explicaţii
Colectiv:16 autori

Noul Cod de procedură civilă. Note. Corelaţii. Explicaţii
Colectiv de autori: Coord. Piperea Gheorghe

Noul Cod civil. Legea nr. 287/2009. Cartea a V-a. Despre obligaţii (art. 1164-1649) – Comentarii şi explicaţii. Ediţia a 2-a
Autor: Ion Turcu
Drept civil. Obligaţiile. Faptul juridic. În reglementarea Noului Cod Civil
Autor: Ioan Adam

Drept civil. Partea generală conform noului Cod civil, ediţia 1
Autori: Veress Emőd, Sztranyiczki Szilárd, Lupan Ernest, Rikhard-Arpad Pantilimon
Drept civil – Persoanele – În reglementarea NCC. Ediţia a 3-a
Autor: Eugen Chelaru
Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. 3
Autor: Eugen Chelaru
Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile. Conform Noului Cod civil
Autor: Emőd Veress
Dreptul Familiei. Ediţia 4 [în reglementarea Noului Cod civil]
Autor: Florian Emese
Jurisprudenţă civilă comentată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Autor: Pavel Perju
Călăuza juristului. Cereri şi acţiuni în justiţie. Ediţia 4
Autori: Dumitru Andreiu Petre Florescu, Adrian Bordea, Marius Epure
Cartea de contracte – Modele • Comentarii • Explicaţii. Ediţia a 3-a
Autori: Coord. Jörg K. Menzer

150 €
*Comanda acestui modul trebuie să fie însoțită de cea a unui modul de bază
Modul Legalis®2.0 Conţinut Preţ abonament

12 luni

DOCTRINĂ AFACERI

NOU 2014! Legea societăţilor – Comentariu pe articole. Ediţia 5
Autori: Stanciu D. Carpenaru, Sorin David, Gheorghe Piperea

Legislaţia concurenţei. Comentarii şi explicaţii.
Autor: Valentin Mircea

Legea procedurii insolvenţei. Comentariu pe articole. Ediţia a 4-a
Autor: Ion Turcu

Legea privind registrul comerţului
Autori: Liviu Narcis Pîrvu, Ioan Florin Simon

Societăţi comerciale. Proceduri speciale. Ediţia a 2-a
Autor: Crenguţa Leaua

Manipularea pieţei de capital
Autor: Cristian Duţescu

Drepturile acţionarilor. Ediţia a 3-a
Autor: Cristian Dutescu
Contractul de franciză
Autor: Mihaela Mocanu

Răspunderea juridică în contractul comercial de transport de mărfuri
Autor: Gina Orga-Dumitriu

Codul muncii – Comentariu pe articole. Vol. I – II, Actualizare.  Articolele 1–298
Autori: Alexandru Athanasiu, Magda Volonciu, Luminita Dima, Oana Cazan
Codul muncii republicat – Comentariu pe articole – Modificările aduse prin Legea nr. 40/2011 – Comentarii şi explicaţii
Autor: Horaţiu Sasu

Legea privind soluţionarea conflictelor de muncă
Autor: Raluca Dimitriu

Derularea corectă a raporturilor de muncă – Probleme • Soluţii • Modele • Exemple
Autor: Horaţiu Sasu

Controverse actuale în fiscalitate – Comentarii şi soluţii.
Autori: Dragos Patroi, Gabriel Biris
Codul de procedură fiscală – Comentarii şi explicaţii
Autori: Horaţiu Sasu, Lucian Ţâţu, Dragoş Pătroi
TVA naţional vs. intracomunitar. Cazuri şi necazuri

Autori: Dragoş Pătroi, Florin Cuciureanu, Adrian Benţa

168 €
*Comanda acestui modul trebuie să fie însoțită de cea a unui modul de bază.

DOCTRINĂ

DREPT PUBLIC

Doctrină de Drept Public
Constituţia României. Comentariu pe articole
Coordonatori: Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu
Drept constituţional şi instituţii politice. Vol I şi II
Autori: Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu
Drept electoral, ediţia a 2-a
Autor: Gheorghe Iancu
Legislaţia achiziţiilor publice. Comentarii şi explicaţii
Autor: Mădălin Irinel Niculeasa
Legea contenciosului administrativ. Comentarii şi explicaţii
Autori: Alin Trăilescu, Anton Trăilescu
Raporturile dintre Guvern şi Parlament
Autor: Camelia Rodica Tomescu
NOU 2014! Drept internaţional public. Vol I şi II, Ediţia a 2-a
Autor: Raluca Miga-Beşteliu
Drept administrativ. Vol I şi II
Autor: Dana Apostol Tofan
95 €
*Comanda acestui modul trebuie să fie însoțită de cea a unui modul de bază
Modul Legalis®2.0 Conţinut Preţ abonament

12 luni

DOCTRINĂ DREPTUL

U.E. ŞI C.E.D.O.

Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Ediţia 2
Autor: Corneliu Bîrsan
Tratatele Uniunii Europene. Comentarii şi explicaţii
Autor: Ion Gâlea
Aderarea Uniunii Europene la Convenţia europeană a drepturilor omului. Analiză critică
Autor: Ion Gâlea
Protecţia europeană a drepturilor omului. Ediţia 4 (Include modificările aduse prin Protocolul nr. 14)
Autor: Bianca Selejan-Guţan
Efectele hotărârilor CEDO şi CJUE în dreptul intern. Analiză asupra dreptului la nediscriminare
Autor: Silvia Tăbuşcă
Dreptul procesual al Uniunii Europene
Autor: Petrescu Oana Mariuca
Dreptul Uniunii Europene. Ediţia 3
Autori: Gilbert Gornig, Ioana Eleonora Rusu
Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene şi experienţe ale sistemului român de drept
Autori: Mihai Şandru, Mihai Banu, Dragoş Călin
90 €
*Comanda acestui modul trebuie să fie însoțită de cea a unui modul de bază

CODUL CIVIL

Noul Cod Civil – Comentariu pe articole. Art. 1-2664

Autori: Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Adriana Almăşan, Lacrima Rodica Boilă, Gheorghe Piperea, Irina Olivia Călinescu, Sevastian Cercel, Pavel Perju, Mirela Carmen Dobrilă, Nicoleta Rodica Dominte, Honoria Dumitrescu, Emese Florian, Gheorghe Gheorghiu, Decebal-Adrian Ghinoiu, Cristina Irimia, Codrin Macovei, Anda Marina Mitu, Alin-Adrian Moise, Cristina Mihaela Nicolescu, Alina Rădoi, Claudia Roşianu, Şerban-Alexandru Stănescu, Andreea-Teodora Stănescu, Anişoara Ştefănescu, Viorel Terzea, Anton Trăilescu, Alina Tudorică, Aurelian-Gabriel Uluitu, Diana Ungureanu, Bogdan Vişinoiu, Cristina Zamşa

70 €
*Comanda acestui modul trebuie să includă Legalis®2.0 Standard și un modul de doctrină.
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Art.1-1133

Autor: Ioan Leş

45 €
*Comanda acestui modul trebuie să includă Legalis®2.0 Standard și un modul de doctrină.
REVISTE
Curierul Judiciar online
12 ediții noi ale revistei Curierul Judiciar online și arhiva anilor 2009-2014 89,50 €
REVISTE
Curierul Fiscal online
12 ediții noi ale revistei Curierul Fiscal online și arhiva anilor 2010-2014 64,42 €
Important!
▲Abonamentele se încheie pe o perioadă de 12 luni, cu plata în avans.

▲Preţurile afişate sunt pentru un utilizator, nu conţin TVA (24%)  şi sunt calculate la cursul B.N.R. valabil în ultima zi a lunii precedente.
▲Se acordă un discount de 10% pentru plata integrală în avans  a abonamentului încheiat pe 12 luni.

Sursa: Editura C.H.Beck