Beneficiarii de prestaţii sociale care nu plătesc taxele şi impozitele vor fi suspendaţi de la plată


Beneficiarii de prestaţii sociale care nu îşi plătesc taxele şi impozitele locale vor fi suspendaţi de la plată pe o perioadă de până la cinci luni, cu excepţia celor care primesc alocaţii de stat pentru copii, potrivit unei ordonanţe de urgenţă care a fost adoptată marţi de Guvern.

Astfel, beneficiarii de venit minim garantat, de alocaţia de susţinere a familiei şi indemnizaţia de creştere a copilului urmează să reintre în plată  în momentul în care fac dovada achitării taxelor şi impozitelor locale, prevede ordonanţa ce modifică şi completează unele acte normative privind acordarea de prestaţii sociale.

Beneficiarii urmează să primească şi suma cuvenită pe perioada suspendării, mai prevede aceeaşi ordonanţă de urgenţă.

Actul normativ stabileşte că toate beneficiile sociale se raportează la indicatorul social de referinţă, care are valoarea de 500 de lei, fără a fi modificate cuantumurile beneficiilor şi indemnizaţiilor sociale, acestea rămânând la acelaşi nivel exprimat în lei şi reglementat în prezent.

Potrivit Ministerului Muncii, pe măsură ce legile subsecvente ale noului Cod al Asistenţei Sociale intră în vigoare, actualele 54 de prestaţii vor fi reduse la nouă tipuri de alocaţii, indemnizaţii şi facilităţi.

Prinipalele modificări vizează venitul minim de inserţie care se instituie prin unificarea actualului venit minim garantat, a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi se va aplica din 2013.

Alocaţia de stat pentru copii  şi alocaţia de plasament se menţin la cuantumul actual, iar indemnizaţiile, stimulentele şi ajutoarele creştere copil se menţin din prestaţiile actuale care privesc indemnizaţia pentru creşterea copiilor şi stimulent lunar (OUG. Nr.111/2010) şi cele şapte tipuri de indemnizaţii şi ajutoare care se acordă persoanelor care au în îngrijire copii cu handicap  cu vârste între 0 şi 7 ani acordate în baza Legii nr.448/2006.

Indemnizaţiile pentru persoane cu nevoi speciale se instituie din 2013 la modificarea Legii nr.448/2006, precizează cei de la Ministerul Muncii.

De asemenea, indemnizaţia lunară de hrană HIV/SIDA şi ajutorul pentru persoane refugiate se menţin la cuantumul actual, iar ajutorul de urgenţă se menţine la cuantumul actual şi va cuprinde inclusiv ajutoarele financiare şi cele pentru tratamente în străinătate.

Se menţin la cuantumul actual şi facilităţile, incluzând contribuţiile de asigurări de sănătate, transportul persoanelor cu dizabilităţi şi subvenţionarea dobânzii creditelor pentru persoanele cu dizabilităţi.

Sursa: NewsIn