BERD şi IFC încep investiţiile în domeniul surselor de energie regenerabilă din România


Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, sprijină strategia României de a-şi spori producţia de energie din surse regenerabile, prin acordarea unui împrumut în valoare de 114,8 milioane de euro.

Împrumutul este destinat co-finanţării construcţiei şi exploatării a două parcuri eoliene la Cernavodă, de 138 MW, se arată într-un comunicat comun al celor două instituţii.

BERD şi IFC acordă împrumuturi de câte 57,4 milioane euro fiecare companiei Cernavoda Power SA, al cărei acţionar majoritar este EDP Renováveis, a treia mare companie din lume în domeniul energiei eoliene, pentru finanţarea operaţiunilor de construcţie şi exploatare a parcurilor eoliene. Ambele instituţii vor reţine câte 42,2 milioane euro în conturile proprii, fiecare sindicalizând câte 15,2 milioane euro către un grup de bănci comerciale. Aceasta este prima investiţie de tip „project finance” a BERD şi IFC în sectorul energiei regenerabile din România.

„Sprijinirea proiectelor dedicate energiei regenerabile constituie una dintre priorităţile-cheie ale BERD. Parcul eolian de la Cernavodă va contribui în mod considerabil la mărirea capacităţii de generare a energiei eoliene din România şi la atingerea cotelor UE de energie regenerabilă,” a spus directorul BERD pentru Energie, Nandita Parshad.

La rândul său, directorul IFC pentru Orientul Mijlociu, Africa de Nord, şi Europa de Sud, Dimitris Tsitsiragos, a precizat: “Sprijinul acordat de IFC domeniului energiei regenerabile constituie o parte importantă a activităţii pe care o desfăşurăm pentru abordarea problemelor legate de schimbările climatice şi pentru îmbunătăţirea accesului la infrastructură.”

Parcul eolian de la Cernavodă, situat în Dobrogea, va deveni unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din România. Cernavodă I este operaţional, generând deja 69 MW în timp ce Cernavodă II va fi pus în funcţiune în curând, urmând să genereze alţi 69 MW. Capacitatea sa totală va reprezenta o pătrime din totalul capacităţii de generare a energiei eoliene din România.

IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituţie de dezvoltare din lume, care se concentrează pe sectorul privat din ţările aflate în curs de dezvoltare.

În anul fiscal 2010, IFC a sporit investiţiile în energie regenerabilă până la 72% din angajamentele din sectorul energetic, în creştere de la 28%, cât era în anul fiscal 2008. Începând din anul 2005, IFC a finanţat diverse proiecte în domeniul energiei regenerabile însumând peste 2,3 miliarde dolari.

BERD este o instituţie financiară internaţională, ce reuneşte 61 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, care sprijină proiecte în 29 de ţări din Europa Centrală până în Asia Centrală. Investind în principal în sectorul privat, ale cărui necesităţi nu pot fi în totalitate finanţate de către piaţă, Banca promovează antreprenoriatul şi susţine tranziţia spre economii de piaţă deschise şi democratice.

Până în prezent, BERD a finanţat construcţia şi exploatarea a numeroase proiecte de energie regenerabilă în ţările unde îşi desfăşoară activitatea, inclusiv Polonia, Bulgaria, Estonia, Mongolia, Turcia şi Ungaria, angajând peste 558,6 milioane euro în sectorul energiei regenerabile.

Sursa: NewsIn