Brazilia a devenit a șasea economie a lumii


Brazilia a depășit economia Marii Britanii și a devenit a șasea economie a lumii, potrivit unui raport al Centre for Economics and Business Research (CEBR), relatează BBC.

Un raport publicat la începutul anului, bazat pe date furnizate de Fondul Monetar Internațional, preciza că economia Braziliei o va depăși pe cea a Marii Britanii în 2011.

Brazilia are o populație de 200 de milioane, de ori mai mult decât Marea Britanie. În trimestrul al treilea al anului, economia Braziliei a înregistrat o creștere de doar 2,1%, dar experții estimează că viitoarele competiții găzduite de Brazilia, Campionatul Mondial de Fotbal în 2014 și Jocurile Olimpice în 2016, vor impulsiona creșterea economică în perioada următoare.

Raportul centrului de cercetare economică arată că economia Marii Britanii o va depăși pe cea a Franței, până în 2016, iar economia zonei euro se va contracta în 2012 cu 0,6% „dacă problemele din zona euro se vor rezolva”, și cu 2%, dacă nu se găsește o soluție la criza datoriilor suverane.

Potrivit analizei CEBR, țările europene înregistrează un regres, în timp ce economiile țărilor asiatice sunt pe un trend ascendent.

Rusia a avansat și ea în clasament – locul nouă în 2011 – și ar putea ajunge pe locul a patrulea până în 2020, în timp ce India, a zecea economie a lumii anul acesta, ar putea urca pe locul cinci până în 2020. Asta în timp ce Germania ar cădea de pe patru în 2011 pe șapte în 2020, Marea Britanie de pe șapte pe opt, iar Franța, de pe locul cinci pe nouă.

Conform CERB, SUA, China și Japonia, primele trei economii pe 2011, și-ar menține aceleași poziții și în 2020.

Sursa: NewsIn