Bugetul alocat programului „Rabla”, suplimentat de Guvern pentru încă 50.000 tichete de casare


Bugetul alocat programului „Rabla” va fi suplimentat pentru acordarea a încă 50.000 tichete de casare a maşinilor uzate, măsură anunţată de către reprezentanţii Guvernului la începutul şedinţei de miercuri.

Ediţia 2010 a programului „Rabla” a început în 18 februarie, principalele modificări faţă de anii anteriori fiind faptul că în schimbul maşinii casate proprietarul primeşte un voucher care poate fi valorificat la liber, dar şi posibilitatea de a folosi maximum trei astfel de cupoane pentru cumpărarea unei maşini noi.

Prima de casare a rămas la 3.800 de lei, iar Guvernul anunţa la momentul lansării că speră să scoată din uz între 50.000 şi 60.000 de rable.

Sursa: Mediafax