Bursa din New York a înregistrat o revenire spectaculoasă marţi


Bursa din New York a înregistrat o revenire spectaculoasă marţi, după ce banca centrală a SUA, Federal reserve (Fed) a anunţat că va menţine dobânda de referinţă aproape de zero până în 2013.

Dow Jones a câştiga marţi 3,98%, iar Nasdaq 5,29%, după pierderile semnificative suferite luni.

Potrivit cifrelor de la închiderea bursei, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 429,92 puncte, la 11.239,77 puncte, iar Nasdaq, dominat de acţiunile din domeniul tehnologic, a crescut cu 124,83 puncte, până la 2.482,52 puncte.

La rândul său, indicele Standard & Poor’s 500 a crescut cu 4,74%, atingând valoarea de 11.172,53 puncte.

Astfel, cei trei indici au recuperat o mare partie din pierderile suferite luni, când Dow Jones a scăzut cu peste 600 de puncte.

Şi bursele europene au recuperat pierderile grele suferite de la deschiderea de marţi dimineaţă. Unii indici, cum ar fi FTSE 100 al Bursei din Londra, care scăzuseră cu până la 5,5%, erau pe plus la ora deschiderii Wall Street.

În acelaşi timp, China a făcut apel la o acţiune globală pentru a stabiliza pieţele. Într-o declaraţie dată după şedinţa guvernului, premierul chinez Wen Jiabao a făcut aluzie la problemele legate de datoriile Statelor Unite şi ale ţărilor din Zona euro, invitând statele „importante” să pună în aplicare politici monetare responsabile pentru a ţine în frâu deficitele.

Pe de altă parte, pe piaţa acţiunilor, randamentul titlurilor de stat spaniole şi italiene a scăzut pentru a doua zi consecutiv. Banca Centrală Europeană a intervenit pe piaţă în încercarea de a păstra costuri scăzute pentru împrumuturile celor două ţări, care vor să evite un program de ajutor financiar de tipul celui oferit Greciei.

„Este cea mai gravă criză de după al Doilea Război Mondial şi ar fi putut fi cea mai gravă criză de după Primul Război Mondial, dacă liderii politici nu ar fi luat decizii importante”, a declarat şeful Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, la un post de radio francez.

Sursa: NewsIn