Bursele europene au închis pe verde în urma rezultatelor testelor de stres bancare


Marile pieţe de capital ale continentului au închis şedinţa bursieră de luni în creştere, după publicarea unor date macroeconomice pozitive în Statele Unite, unde vânzările de locuinţe noi au crescut în iunie peste aşteptări şi în urma rezultatelor testelor de stres bancare, informează Boursorama.

Astfel, indicele FTSE 100, al bursei din Londra, a încheiat ziua cu o creştere de 0,58%, la 5.343,31 puncte, indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a câştigat 0,45%, la   6.194,21 puncte, iar indicele CAC 40, al bursei din Paris, a urcat cu 0,81%, la 3.636,18  puncte.

Rezultatele testelor de stres bancare publicate vineri au avut o influenţă majoră asupra pieţelor, aproape 92% din cele 91 de bănci chestionate de autorităţile europene demonstrând un nivel adecvat al lichidităţii şi solvabilităţii.

Pieţele americane de acţiuni au continuat să înregistreze creşteri în cursul şedinţei de luni, după publicarea datelor oficiale despre vânzările de locuinţe noi din luna iunie. Ele au crescut peste aşteptările analiştilor, după ce au scăzut la un nivel record în luna mai. Publicarea acestor date macroeconomice a dus la aprecierea titlurilor companiilor imobiliare. În plus, titlurile companiei de curierat rapid FedEx au câştigat luni 6% după publicarea previziunilor optimiste pentru anul în curs.

Totodată, principalii indici de pe Wall Street erau pe verde în prima parte a şedinţei de luni. Astfel, în jurul orei 18:35, ora României, Dow Jones câştiga 0,64%, la 10.491,83 puncte, indicele compozit Nasdaq creştea cu 0,78%, la 2.287,07 puncte, iar indicele extins S&P 500 creştea cu 0,80%, la 1.111,53 puncte.

Sursa: NewsIn