Calendarul evenimentelor cu efect asupra bursei locale. Momentan, investitorii refuză speculaţiile pe piaţa de capital


Investitorii par că se află în aşteptare, iar lipsa proiectelor afectează valorile tranzacţionate pe bursă. Bilanţul din ultima săptămână încheiată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) reflectă schimburi modeste cu acţiuni, cu o valoare însumată  de 39,97 milioane lei (valoarea totală a tuturor tranzacţiilor fiind de 66,02 milioane lei), adică cu 57,41% mai puţin comparativ cu săptămâna anterioară.

În acest context, cele mai consistente tranzacţii s-au realizat pe titlurile Fondul Proprietatea (FP) în valoare de 18,37 milioane lei, OMV Petrom (SNP) cu 6,27 milioane, SIF Transilvania (SIF3) în valoare de 2,53 milioane lei, Banca Transilvania (TLV) cu 2.35 milioane lei şi SIF Muntenia (SIF4) cu 1,98 milioane lei, potrivit analiştilor fianciari Intercapital Invest.

Totodată, pe lângă valorile foarte  mici tranzacţionate, similare cu cele atinse în luna ianurie pe piaţa de capital, în intervalul 27-31 august s-au remarcta la BVB lipsa dealurilor, lucru care atestă că investitorii nu sunt dispuşi să se aventureze în speculaţii, date fiind şi conjucturile nefaste externe, dar şi interne.

Totuşi, analiştii consideră că din toamnă, apetitul pentru investiţii la bursă vor creşte, luând în considerare evenimentele majore anunţate, care ar putea schimba percepţia asupra stabilităţii şi care ar putea fi impulsul pentru nişte decizii importante.

Astfel, pe 4 septembrie se va desfăşura o întrevedere legată de combaterea crizei din zona euro între premierul Italiei, Mario Monti, şi presedintele Franţei, Francois Hollande, iar pe 6 septembrie este asteptată cu mare interes întâlnirea de politică monetară la Banca Centrală Europeană. Pe 11 septembrie, se va mai derula o acţiune care ar putea avea impact direct pentru bursă,  respectiv Comisia Europeană va prezenta propunerile privind supervizarea bancară.

Pe 12 septembrie, Curtea Constituţională a Germaniei se va pronunţa în privinţa tratatului de instituire a fondului permanent de urgenţă din plan european şi în intervalul 12-13 septembrie va fi organizată şedinţa FOMC. Tot în luna septembrie, oficialii Spaniei se vor întâlni cu cancelarul german, Angela Merkel, şi cu premierul Italiei, Mario Monti, cu scopul de a identifica soluţii în calea crizei din zona euro. Mai mult, pe 8 octombrie, liderii europeni se vor reuni pentru a reanaliza planurile de austeritate referitoare la Grecia, iar între 18-19 octombrie este programat un summit european, urmând ca pe 6 noiembrie să aibă loc alegerile prezidenţiale din SUA.

Ce titluri listate la BVB au adus profit

Indicii bursieri au înregistrat evolutii mixte, cuprinse intre 0,78% pe indicele BET-FI, valoarea la închidere a acestuia fiind de 23.171,83 puncte indice, si –1,54% pe indicele ROTX, valoarea la inchidere a acestuia in puncte indice fiind de 9.047,36.

În săptămâna analizată, 32 titluri au avut evoluţii pozitive, 12 s-au dovedit stabile şi 24 au avut evoluţii negative.

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile Aerostar (ARS), Electrocontact (ECT) şi Şantierul Naval Orşova (SNO), de 14,17%, 12,07% şi respectiv de 10%.

Cea mai mare scădere s-a consemnat pe acţiunile Alro Slatina (ALR), de 6,73%.

SURSA: PULS CAPITAL