Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), invitație la program de formare, dezvoltat în cadrul proiectului european Bridging the Gender Divide in Informal Long-Term Care (CareDivide)


Spread the love

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în calitate de partener, vă invită să participați la un program de formare, dezvoltat în cadrul proiectului european Bridging the Gender Divide in Informal Long-Term Care (CareDivide)https://caredivide.eu

Cursurile se adresează angajatorilor (inclusiv Camere de Comerț și Industrie), managerilor, specialiștilor în resurse umane și altor profesioniști interesați de promovarea echilibrului dintre viața profesională și responsabilitățile de îngrijire, precum și de implementarea unor practici organizaționale incluzive și sensibile la nevoile îngrijitorilor informali.

Tematica – programul de formare oferă participanților:

  • informații privind impactul îngrijirii informale asupra ocupării forței de muncă și egalității de gen;
  • exemple de bune practici și instrumente pentru promovarea echilibrului dintre viața profesională și viața privată;
  • recomandări privind implementarea unor formule flexibile de muncă și a unor politici organizaționale favorabile îngrijitorilor;
  • informații privind cadrul legislativ european și național relevant;
  • resurse practice pentru dezvoltarea unor medii de lucru incluzive și echitabile.

În măsura în care există interes, vă invităm să luați parte la acest curs și să diseminați această informație către firmele potențial interesate din județ. Participarea la curs este gratuită și se realizează prin intermediul platformei online dedicate proiectului https://caredivide.eu/ro/students-4/.

Pentru a facilita accesul și parcurgerea cursului, vă transmitem în anexă Ghidul de utilizare a platformei Care Divide, care conține instrucțiuni detaliate privind crearea contului, accesarea modulelor de formare, parcurgerea lecțiilor și obținerea certificatului de absolvire.

La finalizarea tuturor modulelor și a evaluărilor aferente, participanții vor putea solicita și descărca certificatul de absolvire emis în cadrul proiectului.

Îngrijirea informală a membrilor familiei aflați în nevoie reprezintă una dintre provocările majore cu care se confruntă societatea europeană. Responsabilitățile de îngrijire afectează în mod disproporționat femeile, contribuind la decalaje de gen pe piața muncii, la întreruperi ale carierei și la dificultăți în menținerea unui echilibru între viața profesională și cea personală.

În acest context, proiectul CareDivide urmărește să promoveze o mai bună înțelegere a impactului îngrijirii informale asupra ocupării forței de muncă și să sprijine dezvoltarea unor politici și practici care să faciliteze incluziunea și participarea echitabilă a îngrijitorilor pe piața muncii.

Pentru informații suplimentare vă puteți adresa Direcției Strategii, Politici și Proiecte (DSPP), persoane de contact – dna. Cristina Ionescu, Director DSPP, email: cristina.ionescu@ccir.ro și dna. Luiza Chiriac, Șef birou Strategii, Politici si Proiecte, DSPP, email: luiza.chiriac@ccir.ro.

Sursa:

Camera de Comerț și Industrie a României

Directia Relatii Interne si ICC Romania

CCIR Business Center, B-dul Octavian Goga nr. 2,
sector 3, Bucureşti, România
Tel.: +4021 319 18 85
Fax: +4021 319 01 56
www.ccir.rowww.snia.rowww.tnf.ro