Nr. 2814/06.08.2024
Stimate Domnule Președinte,
Vă aducem la cunoștință propunerea primită de la dna. Andreea Nicolae, Managing Partner, CIRCULARIO, privind oportunitatea cooperării cu rețeaua CCIJ, la nivel local, în vederea promovării inițiativei CIRCULARIO, prin organizarea unor evenimente dedicate.
CIRCULARIO este un accelerator de economie circulară ce promovează sustenabilitatea și inovația în afaceri. Evenimentele și inițiativele propuse vizează sprijinirea companiilor pentru a deveni mai eficiente și mai competitive, prin alinierea la reglementările de mediu și nu numai.
Conform informațiilor primite de la CIRCULARIO, partenerul principal al turneului de conferințe este Guvernul României, care consideră ca aspectele economiei circulare sunt de importanță critică pentru economia României. Acceleratorul CIRCULARIO are o tracțiune în creștere,
atrăgând numeroase entități marcante din spectrul privat, academic și de cercetare, care înțeleg urgența și importanța acestor planuri.
Dna. Nicolae a stabilit contacte și colaborează deja cu succes cu echipele de la Camerele de Comerț din Iași și Brăila.
Calendarul CIRCULARIO propus pentru toamna anului 2024 – serie de conferințe organizată cu susținerea Cancelariei Prim – Ministrului, Guvernul României, este următorul: Pitești (02 septembrie 2024), Craiova (03 septembrie 2024), Botoșani (10 septembrie 2024), Cluj – Napoca (8 octombrie 2024), Timișoara (22 octombrie 2024).
Ce se oferă prin CIRCULARIO
➢ Promovarea asocierii cu Camerele de Comerț prin evenimentele propuse
➢ Acces la know-how de top în economie circulară și sustenabilitate
➢ Conectarea cu lideri și parteneri de top care susțin deja CIRCULARIO
➢ Identificarea de soluții și tehnologii noi care pot îmbunătăți eficiența economică
➢ Sesiuni de consultanță personalizată pentru companii locale, ajutând-le să adopte practici sustenabile
➢ Vizibilitate crescută pentru membrii camerei de comerț prin participarea la evenimente și prezentarea studiilor de caz și a rezultatelor proiectelor pilot
Beneficii prin participarea la turneul de conferințe CIRCULARIO
➢ Aflarea celor mai noi reglementari în domeniul economiei circulare cu impact asupra afacerii
➢ Identificarea de soluții și tehnologii inovative de circularitate
➢ Conectarea cu lideri din industrie și potențiali parteneri de afaceri locali și internaționali
➢ Explorarea de noi surse de finanțare verzi
➢ Sesiuni de consultanță personalizată
➢ Pregătirea pentru tranziția către modele de afaceri circulare
➢ Înțelegerea și utilizarea ecosistemului local pentru a deveni mai competitivi prin soluții circulare
Propunerea de parteneriat a CIRCULARIO pe latura cooperării cu rețeaua CCIJ constă în asigurarea de către Camere a facilitării conexiunii cu companiile din județ pentru participarea la evenimentele propuse și inițiativele asociate acceleratorului, asigurarea sprijinului logistic (sală) pentru conferințe. CIRCULARIO va asigura tratația, prin sponsorizare.
Camerele de Comerț și Industrie Județene interesate de această propunere de colaborare se pot adresa direct dnei. Andreea Nicolae, Managing Partner, tel: 0740 110 549, email:
andreea.nicolae@circularpivot.com.
Persoană de contact din partea CCIR este: dna. Cristina Ionescu, Director DSPP, tel. 0721 215 585, email: cristina.ionescu@ccir.ro.
Cu stimă deosebită,
PREȘEDINTE
Mihai DARABAN
Sursa:
Camera de Comert si Industrie a Romaniei