CFR SA organizează joi o licitație pentru închirierea a zece secţii de cale ferată neinteroperabile


Compania Națională de Căi Ferate CFR SA va organiza, pe 22 decembrie, la Bursa Română de Mărfuri, o licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a zece secţii de cale ferată care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile, a anunțat marți compania.

Participanţii la licitaţie pot depune oferte pentru una sau mai multe secţii, respectiv Bucureşti Sud Călători -Titan Sud; Bucureşti Sud Călători – Olteniţa; Căciulaţi – Snagov Plaje; Buda – Slănic; Ploiesti Nord – Măneciu; Sebeş Alba – Petreştii de Pădure; Dorneşti – Gura Putnei – Putna; Dornişoara – Floreni; Gura Humorului – Dărmăneşti; Crasna – Huşi.

Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 22 decembrie, ora 09.00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 10, la sediul Bursei Române de Mărfuri.

CFR are posibilitatea să ofere în regim de închiriere, prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici.

Operatorii economici, desemnaţi câştigători, sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative.

Închirierea unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă reprezintă unul din angajamentele incluse în programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizează reducerea cheltuielilor şi a activităţilor neprofitabile.

Prin programul de eficientizare a activităţii CFR se urmăreşte respectarea angajamentelor Guvernului României cuprinse în Scrisoarea de Intenţie, semnată cu Fondul Monetar Internaţional şi Memorandumul de Înţelegere cu Uniunea Europeană.

Sursa: NewsIn