”Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) organizează cea de-a 22-a Conferință și Adunare Generală, eveniment ce va avea loc în perioada 24-25 septembrie 2014 la Hotel Sport, Poiana Brașov.
Evenimentul reprezintă cea mai importantă manifestare de acest gen din sectorul aviației civile din România. Lucrările conferinței se vor desfășura pe parcursul a două zile și sunt special concepute pentru a prezenta și dezbate tendințele existente în aviația civilă în contextul noilor provocări ale secolului XXI.
Subiectele care vor fi abordate în cadrul lucrărilor sunt dezvoltarea aviației civile din România – noi cerințe și reglementări, obiective, strategii și priorități, evoluția și transformarea aeroporturilor din România din perspectiva dezvoltării infrastructurii, a eficienței și îmbunătățirii experienței pasagerilor, activitatea instituțiilor specializate ale statului care exercită atribuții în perimetrul aeroportuar, aeroporturile și partenerii lor comerciali – elemente necesare pentru dezvoltarea unor parteneriate de success.
Printre participanții Adunării din acest an se numără reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, reprezentanți ai Autorităţii Aeronautice Civile Română, Consiliului Concurenței, ai Serviciului Român de Informaţii, Poliţiei Române, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei Române, Direcției Generale a Vămilor, directorii generali ai aeroporturilor din ţară și agenţi economici din ţară şi străinătate cu activitate în domeniul aeroportuar.
AAR reuneşte ca membri permanenţi 15 aeroporturi civile din România, precum şi membri asociaţi, companii cu activităţi conexe domeniului de activitate aeroportuar: ROMATSA, societăţi de proiectare şi construcţii, furnizori de produse şi servicii sau alte activităţi non-aeroportuare.”
Sursa: Asociatia Aeroporturilor din Romania