Conferința internațională „Collision”


Conferința internațională „Collision”

Consulatul General al României la Montreal prin Biroul de Promovare Comercial Economică în perioada 26-29 iunie 2023, se va desfășura Conferința „Collision”, la Toronto, o manifestare expozițională cu participarea furnizorilor de tehnologie inovativă, iar formularele de înscriere vor putea fi completate până la data de 10 martie 2023, prin accesarea link-ului https://collisionconf.com/delegations.

În fiecare an, peste 40.000 de participanți din întreaga lume sunt prezenți la acest eveniment, aceștia având posibilitatea de a iniția discuții cu reprezentanții companiilor interesate să dezvolte colaborări în utilizarea noilor tehnologii.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu primăria Toronto, instituție care adresează invitații oficiilor consulare din provincia Ontario pentru a organiza misiuni economice în marja conferinței, fiind oferite până la 50 de locuri gratuite pentru fiecare delegație, ceea ce constituie o bună oportunitate de promovare a companiilor.

În anul 2022, au participat 70 de țări, iar dintre statele membre ale UE au fost prezente cu propriul stand Olanda, Portugalia, Italia, Austria, Croația și Ungaria.

Pentru evenimentul de anul acesta, organizatorii estimează o prezență a companiilor din aproximativ 140 de țări, iar participarea companiilor din țara noastră poate constitui o bună oportunitate pentru acestea de a iniția noi colaborări.

Sursa:

Biroul de Promovare Comercial Economică
Consulatul General al României la Montreal

1010, Rue Sherbrooke Ouest,

Montreal, Quebec, H3A 2R7 

Tel.: 001 514 606 9059
Email: gabriel.crisan@dce.gov.ro