EFG Eurobank a avut în România o pierdere de 1,1 milioane euro în primul trimestru


Grupul financiar elen EFG Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost, a înregistrat în primul trimestru din 2011 o pierdere de 1,1 milioane euro din afacerile din România, comparativ cu un profit de 2,1 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată raportul grupului, publicat miercuri.

Veniturile operaţionale ale EFG în România au scăzut în primele trei luni la 67,3 milioane euro, de la 84 milioane euro în intervalul ianuarie-martie 2010.

Totodată, cheltuielile operaţionale au scăzut cu 6,3% în perioada menţionată, la 39,9 milioane euro, faţă de primele trei luni din 2010, când se situau la 42,7 milioane euro.

Activele totale gestionate de grup în România se ridicau la sfârşitul primelor trei luni din acest an la 5,061 miliarde euro, în scădere faţă de nivelul de 5,470 miliarde euro la 31 martie 2010, mai arată raportul băncii-mamă.

Creditele acordate de EFG Eurobank în România au ajuns la 3,382 miliarde euro la 31 martie 2011, faţă de perioada similară din 2010, când volumul împrumuturilor se plasa la 3,426 miliarde euro.

De asemenea, depozitele atrase au crescut la 1,936 miliarde euro la finalul primelor trei luni, faţă de 1,919 miliarde euro la 31 martie 2010.

EFG Eurobank avea în România o reţea de 284 unităţi de retail şi 16 centre dedicate clienţilor corporate la finalul primelor trei luni, mai arată raportul băncii-mamă.

EFG Eurobank este prezent pe piaţa din România, pe lângă Bancpost, prin EFG Retail Services IFN, EFG Eurobank Mutual Funds Management Romania SAI, EFG Eurobank Finance România, EFG Eurobank Securities România, EFG Eurobank Leasing, EFG Eurobank Property Services, EFG IT Shared Services, EFG Eurolife Asigurări Generale şi prin EFG Eurolife Asigurări de Viaţă.

Sursa: NewsIn